Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a făcut, vineri, apel la populație și mass-media să îl susțină în acțiunea de a păstra încă trei luni prețul la medicamente, pentru a descuraja astfel tendința furnizorilor de creștere nejustificată a acestuia.
„Un singur lucru mă interesează: să le spunem oamenilor că încercăm să îi protejăm. Solicit sprijinul oamenilor”, a anunțat ministrul într-o conferință de presă.
El a vorbit despre posibile încercări ale furnizorilor de a nu aduce medicamente în farmacii, cerând oamenilor ca, dacă se întâmplă așa ceva, să meargă la medic și să ceară un înlocuitor pentru medicamentul pe care nu l-au găsit, pentru a descuraja „modul imoral” la care ar putea apela unii furnizori.
„Sigur, datoria noastră este să fim vigilenți, să facem controale, să îi obligăm pe furnizori să aducă medicamente în farmacii. Dar este posibil, cum au mai fost cazuri, să se producă tensiuni și goluri în aprovizionare, tocmai pentru a se menține idee de criză la medicamente. Dacă se va întâmpla așa, și datele pe care le am mă îndreptățesc să cred că unii vor proceda în acest fel, îi rog pe cetățeni să meargă al medicul de familie sau la cel care i-a prescris rețeta să găsească înlocuitor la medicamentele care temporar ar putea lipsi din farmacie ca urmare a modului imoral în care ar putea proceda unii furnizori. Îi rog pe oameni să participe alături de noi la acest efort de a le menține accesul la medicamente nealterat de o posibilă acțiune de creștere a prețului la medicamente. Să descurajăm tendințele de a crește nejustificată a prețului la medicamente”, a adăugat demnitarul în apelul către populație.
Potrivit ministrului Educației, ordinul privind menținerea prețului la medicamente intră în vigoare la 1 martie și operează în lunile martie, aprilie și mai. „Am semnale că există o calmare serioasă a cursului de schimb, chiar un trend descrescător”, a mai spus Nicolăescu.
Demnitarul a prelungit, vineri, cu încă trei luni, valabilitatea Ordinului privind prețul la medicamente.
„Am avut de ales între trei variante, toate proaste pentru cetățeni. A trebuit să găsesc o variantă bună pentru oameni. Timp de o lună, asupra Ministerului Sănătății au fost făcute presiuni pentru a majora prețul la medicamente, care ar fi însemnat un acces mai mic al oamenilor la medicamente. Trebuie să asigurăm oamenilor un acces cât mai mare la medicamente. Este anul în care au început să crească veniturile oamenilor și menținând prețurile, atunci este clar că le putem da un acces mai mare la medicamente”, a explicat Nicolăescu.
De fapt, ordinul semnat vineri, prin care au fost înghețate încă trei luni prețurile la medicamente, nu este altceva decât o prelungire a unui alt ordin din mai 2007, a precizat Nicolăescu.
„Mai concret, din luna a cincea a anului trecut, prețurile au fost ținute blocate, deși aproape tot anul 2007, euro a avut o valoare scăzută”, a declarat Eugen Nicolăescu.
La începutul lui 2008, ministrul Sănătății a semnat un ordin prin care a anunțat că prețurile la medicamente rămân neschimbate până în 29 februarie. Această hotărâre a stârnit nemulțumirea importatorilor și distribuitorilor de medicamente, care au amenințat cu blocarea livrărilor întrucât valoarea euro atinsese 3,7 lei.
La amenințările acestora, ministrul Sănătății a răspuns cu controale inopinante, în perioada 31 ianuarie-1 februarie, în câteva farmacii și depozite. Primele semnale au arătat că nu există o criză a medicamentelor. Ulterior, respectiv în săptămâna 11-16 februarie, ministrul Sănătății a dispus un amplu control la nivel național în farmacii și depozite.
„Din datele primite până acum și după discuția pe care am avut-o cu conducerea Direcției farmaceutice a Ministerului Sănătății Publice, am hotărât să menținem încă trei luni – respectiv martie, aprilie, mai – prețurile neschimbate la medicamente”, a adăugat ministrul Sănătății.
El a precizat că dacă vor fi blocate livrările de medicamente către farmacii și spitale, va cere extinderea controalelor prin implicarea Gărzii Financiare.
„Nu cred că este un moment prielnic pentru majorarea prețurilor la medicamente în condițiile în care oamenii au deja de plată sume mari la căldură, întreținere și curent. În plus, cursul euro a mai scăzut din intensitate, deci nu cred că este oportună majorarea prețurilor”, a conchis Eugen Nicolăescu.