Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Târgoviște, că programul de evaluare a stării de sănătate a populației va continua până la sfârșitul anului 2008, urmând ca după această perioadă să se extindă pe încă cinci ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vă spun în premieră aici, la Târgoviște, că programul de evaluare (n.r. – a stării de sănătate a populației), din 2009 înainte, va continua pe cinci ani, în funcție de gradul de risc pe care îl va avea fiecare pacient în parte de a se îmbolnăvi sau nu. Vom aloca lunar o sută de milioane de euro pentru evaluarea a circa 20% din populația României”, a declarat Nicolăescu, prezent la Târgoviște cu ocazia inaugurării noii secții a Spitalului Municipal.
Ministrul Sănătății a mai spus că extinderea programului de analize pe mai mulți ani va suferi o serie de modificări în sensul că setul de analize poate fi modificat, iar investigațiile amănunțite.
„Astfel, dăm posibilitatea și celor care din diverse motive nu au putut să ajungă la medic și celor care lucrează în străinătate și vor veni în țară în 2008 să meargă la medic. Totodată, programul de evaluare se va dezvolta din ultima parte din acest an cu evaluări pe ceea ce înseamnă bolile de cancer și mă refer aici la cancerul de col uterin, la cancerul mamar și la cancerul colo – rectal”, a mai spus Nicolăescu.