Viceliderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că, atât timp cât nu există majoritatea parlamentară necesară, nu se poate vorbi despre suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu.
„Eu cred că în acest moment nu putem vorbi despre suspendarea președintelui, cât timp nu avem o majoritate parlamentară care să poată să voteze suspendarea președintelui, dar, în schimb, putem să acționăm politic, în plenul Parlamentului, cu toate mijloacele pe care le avem ca parlamentari, să arătăm modul total nepotrivit în care președintele acționează pe o temă deosebit de gravă și de importantă pentru toți cetățenii României”, a spus Eugen Nicolăescu, răspunzând unei întrebări privind suspendarea președintelui Traian Băsescu dacă acesta va promulga Legea pensiilor.
Deputatul PNL a afirmat că președintele Traian Băsescu este „un fost președinte jucător și un actual președinte complice” la fraudarea votului în Camera Deputaților, pentru că acesta a garantat că președintele Camerei, Roberta Anastase, a procedat cum trebuie la votul la Legea privind sistemul unitar de pensii.
El a afirmat că șeful statului a recunoscut că a existat „un troc” între PSD și PDL și, deși a recunoscut că este o fraudă, nu vrea să ia nicio măsură spunând că nu are atribuții constituționale.
„Domnul președinte are atribuții constituționale ca atunci când legea ajunge la promulgare, dacă va trece de Curtea Constituțională, logic este să o întoarcă la Parlament, pentru reexaminare, astfel încât ea să intre în procedura corectă de legiferare, cu cvorum de ședință și cu respectarea Constituției și a tuturor celorlalte proceduri regulamentare”, a opinat deputatul liberal.
Eugen Nicolăescu a adăugat că șeful statului ar trebui să fie garantul respectării Constituției, al funcționării instituțiilor statului, al echilibrului puterilor statului.
Nicolăescu a arătat că, prin modul în care șeful statului s-a exprimat, a încălcat atribuțiile pe care le are potrivit Constituției.
Întrebat despre acțiunile în justiție ale PSD în cazul votului dat la Legea pensiilor, Nicolăescu a subliniat că PNL a făcut doar demersuri de natură strict regulamentară, cerând demisia președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a secretarului de ședință și a ministrului Muncii.
„Eu cred că problemele legislativului trebuie rezolvate în legislativ, cu toate mijloacele și instrumentele pe care Constituția și Regulamentul ni le pun la dispoziție și nicidecum nu trebuie să implicăm puterea legislativă în puterea judecătorească”, a opinat deputatul.
În opinia sa, puterea legislativă trebuie să își rezolve singură problemele interne, „care nu au de-a face cu legea penală”, adăugând că, în cazul Legii pensiilor, se poate vorbi despre o fraudă de natură legislativă și nu neapărat de natură penală.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că social-democrații vor declanșa procedura de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, dacă va promulga Legea pensiilor.