Hochei

Nici o șansă în fața campioanei din Miercurea Ciuc

Micii hocheiști suceveni nu avut nici o șansă în fața experienței și gabaritului ciucanilor
Micii hocheiști suceveni nu avut nici o șansă în fața experienței și gabaritului ciucanilor

Sâmbătă și duminică, echipa locală de hochei a Clubului Sportiv Municipal Suceava a întâlnit, în cadrul Campionatului Național de Juniori II, prima clasată și campioana en-titre, Sport Club Miercurea Ciuc, echipă ce a venit la Suceava din Ungaria, unde evoluează și în campionatul țării vecine. În ciuda diferenței de vârstă, dar și de valoare, tinerii sportivi suceveni s-au comportat destul de bine pe gheață, mult mai bine decât în partidele anterioare, mai ales în apărare, acolo unde în prima repriză a meciului de sâmbătă au reușit să limiteze proporțiile scorului. Experiența și valoarea ciucanilor și-a spus cuvântul în următoarele două reprize, aceștia impunându-se în final cu scorul de 22 – 1.
În ce de-a doua partidă, oaspeții s-au impus clar cu scorul de 22 – 2, diferență mult mai mică decât în etapa din tur.
„Față de meciul tur, din octombrie, copii au jucat mult mai bine, pregătirea de o lună pe gheață spunându-și cuvântul în evoluția lor. Acest progres al echipei ne face încrezători pentru campionatul viitor, atunci când copiii se vor apropia de vârsta juniorilor II și astfel se vor lupta de la egala la egal”, a declarat antrenorul Constantin Curelaru.
La echipa din Suceava au evoluat sportivii Băeșu, Simileac, Sârghi, Stadler, Cătălin și Răzvan Cozma, Marțuneac, Lungu, Băncilă, Afanasol, Nechifor, Plugariu, Gafencu, Vasiliu, Neamțu, Moțcu și Airinei.
Peste două săptămâni, echipa CSM Suceava va avea din nou două meciuri pe teren propriu, în compania echipei similare din Târgu Secuiesc.

Recomandări

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”