Mutare

Nelu Fediuc, obligat din nou să-și facă bagajele și să plece de la SPF Siret



Comisarul-șef Nelu Fediuc
Comisarul-șef Nelu Fediuc

La scurt timp după ce a revenit din „exilul” de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Cernavodă, unde a fost detașat pentru jumătate de an, în urma suspiciunilor de corupție ce planau asupra sa, comisarul-șef Nelu Fediuc, șeful SPF Siret, a fost nevoit din nou să-și facă bagajele și să se mute cu serviciul.
De data aceasta, nu așa de departe de casă, ci la câteva zeci de kilometri, la Vicov.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava, începând de ieri (21 iunie 2010), s-a luat măsura detașării comisarului-șef Nelu Fediuc, pe o perioadă de șase luni, la SPF Vicov, unde urmează să îndeplinească aceeași funcție, șef de sector.
„Măsura a fost luată prin dispoziție a Inspectorului General al Poliției de Frontieră din România, la propunerea șefului IJPF Suceava, scopul fiind eficientizarea activității de supraveghere și control a frontierei de stat, prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere în zona de competență”, se arată într-un răspuns oficial trimis de Biroul de presă al IJPF Suceava la solicitarea noastră.
Din răspunsul IJPF, destul de ambiguu, se desprind două concluzii.
Fie că șefii lui „tata Fedea”, porecla lui Nelu Fediuc, au decis detașarea acestuia pentru a mai reduce din acuzațiile de corupție de la SPF Siret, fie managementul controversatului comisar-șef a fost unul foarte bun, iar mai marii Poliției de Frontieră vor să obțină aceleași rezultate și la SPF Vicov.
Fediuc – Siret-Cernvodă-Siret-Vicov. Ce urmează?
Numele lui Nelu Fediuc a fost vehiculat în mai toate acuzațiile de corupție și contrabandă ce au planat asupra SPF Siret.
Destituit, mustrat, sancționat disciplinar, detașat, Fediuc a rămas mereu în picioare, reușind să-și păstreze funcția.
Comisarul șef Nelu Fediuc a fost instalat în funcția de șef al SPF Siret pe 1 septembrie 2007, iar de atunci scandalurile în care a fost implicat s-au ținut lanț.
În decembrie 2008, s-a ales cu o diminuare a salariului cu 10% pentru două luni pe motiv de neglijență în serviciu și neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În februarie 2009, o nouă sancțiune. Pentru trei luni, salariul i-a fost redus cu 20%, tot pentru neglijență în serviciu.
După alte două luni, în aprilie 2009, mai primește o mustrare scrisă, de această dată pentru comportament necorespunzător față de un subordonat.
Nu trec mai mult de două luni și Nelu Fediuc e protagonistul unor materiale difuzate de Realitatea TV, fiind acuzat că ar avea legături cu traficanții de țigări.
În urma materialelor respective, Fediuc este mutat la SPF Cernavodă.
Deși mulți îi cântau „prohodul” la șefia SPF Siret, de câteva săptămâni, Fediuc a revenit pe postul câștigat în 2007, însă, după câteva săptămâni, este nevoit să-și facă bagajele din nou.



Recomandări

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret
Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret
Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret