Anormal

Necropsii sau alcoolemii blocate de lipsa fondurilor, achitate din propriul buzunar de cei care le așteaptă de luni de zile



Femeia a achitat aproape 1.400 de lei, în contul necropsiei fiului său, iar acum așteaptă de luni de zile ca la dosar să ajungă un raport suplimentar de necropsie
Femeia a achitat aproape 1.400 de lei, în contul necropsiei fiului său, iar acum așteaptă de luni de zile ca la dosar să ajungă un raport suplimentar de necropsie

Blocajul financiar acumulat de luni de zile din cauză că poliția nu are bani pentru a achita la Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava contravaloarea necropsiilor efectuate în cazurile de moarte suspectă și a alcoolemiilor din cadrul dosarelor penale pentru infracțiuni la regimul rutier face, în unele cazuri, ca cei care sunt parte în dosar să achite din propriul buzunar aceste servicii. Se întâmplă de regulă când oameni disperați să li se facă dreptate nu se împacă cu gândul că trebuie să aștepte luni de zile pentru ca un raport de necropsie să ajungă la dosar ori când șoferii vor să-și rezolve cât mai repede dosarele penale în care sunt cercetați.
A plătit 1.338 de lei pentru ca raportul de necropsie în cazul morții fiului său să ajungă la dosar
Un caz concret, care are și o mare doză de dramatism, este cel al unei femei din Dumbrăveni, al cărei fiu a murit în condiții suspecte în luna mai a anului trecut. În noaptea de 4 spre 5 mai 2013, în noaptea de Înviere, Dănuț Vieriu, în vârstă de 17 ani, din Dumbrăveni, a mers la slujbă la o biserică din sat. Avea să fie găsit mort câteva ore mai târziu, pe o scurtătură pe care se întorcea de regulă spre casă. Încă de la început au existat suspiciuni că adolescentul a fost agresat de mai mulți tineri, în prejma bisericii.
Pentru Ana Vieriu, mama băiatului, de atunci a început un lung zbucium. A așteptat mai întâi raportul de necropsie al Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava, care trebuia să stabilească de ce a murit fiul său. La o lună și jumătate de la moartea băiatului său femeia s-a decis să achite din buzunar costul necropsiei.
„Când am văzut că polițistul mă tot amână cu această problemă și când am aflat că sunt datorii și nu se știe când ajunge necropsia la dosar, m-am decis să achit eu costul acesteia. Nu mi s-a cerut acest lucru, însă am considerat că trebuie să fac asta pentru a urgenta ancheta”, a relata femeia.
Pe 17 iunie 2013, Ana Vieriu a achitat la Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava 1.338 de lei, costul raportului de necropsie.
Alte luni de așteptare pentru un raport suplimentar de necropsie
Raportul care a ajuns la dosar după achitarea sumei nu a avut însă concluziile pe care le aștepta aceasta.
Medicul legist a constatat urme de violență „ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente și care necesită 4-6 zile de îngrijiri medicale”, însă a opinat că acestea nu au legătură cu decesul, care ar fi survenit din cauza insuficienței cardio-respiratorii, pe fondul unei probleme cardiace necunoscute anterior.
Mai trebuie amintit că dosarul a fost preluat între timp de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a admis efectuarea unui raport de necropsie suplimentar, la Institutul de Medicină Legală Iași. Acest raport dispus de luni de zile nu a ajuns încă la dosar, problema fiind aceeași. Achitarea necropsiilor este blocată de luni de zile. Femeia se întreabă dacă să achite sau nu și acest al doilea raport de expertiză, fiind convinsă că fiul său a murit din cauza loviturilor încasate de la mai mulți tineri din sat.
Cert este că datoriile acumulate de poliție țin pe loc anchete importante, iar asta nu este deloc în regulă.
Medicina Legală are în arhivă lucrări de mai bine de jumătate de an
Până la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava acumulase datorii de 297.000 de lei față de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, pentru necropsii și alcoolemii.
Doctorul Lăcrămioara Bălan, șefa Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava, a explicat pentru Monitorul de Suceava: “Toată lucrările rămân în arhivă până în momentul în care vor fi plătite. Este vorba de lucrări din iunie 2013 și până la zi. În decembrie 2013 ne-au fost virate datoriile pentru perioada ianuarie-mai 2013, după care nu s-a mai plătit nimic”.
Trebuie spus că problema nu poate fi rezolvată în nici un fel la nivel local, sumele în contul necropsiilor și alcoolemiilor fiind achitate direct de Ministerul Afacerilor Interne.
„Cei care au ales să plătească personal au venit din proprie inițiativă, nimeni nu le-a impus acest lucru”
Șefa Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava a precizat că femeia care a achitat necropsia de aproape 1.400 de lei nu este un caz singular.
„Această modalitate se practică de cei care sunt interesați ca ancheta să fie finalizată cât mai repede, din diferite motive. Medicina Legală nu poate să emită lucrări decât atunci când acestea sunt achitate. Cei care au ales să plătească personal au venit din proprie inițiativă, nimeni nu le-a impus acest lucru”, a subliniat doctorul Lăcrămioara Bălan.
Ea a mai spus că aceste cazuri nu sunt foarte frecvente. De regulă, cei care plătesc se bazează pe faptul că vor recupera în instanță sumele, de la cei care i-au vătămat.
O categorie aparte sunt șoferii care au nevoie ca alcoolemiile să ajungă cât mai repede la dosar pentru a-și putea recupera permisele de conducere.
De precizat că în cazurile considerate grave (fapte cu violență, când autorii sunt arestați preventiv și trebuie trimiși în judecată etc.) IPJ Suceava achită sumele dintr-un fond de urgență.



Recomandări

A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax

A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax

A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax
A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax