Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor și-a exprimat surprinderea că premierul în exercițiu Emil Boc încearcă să revină asupra ordonanței de guvern adoptată în data de 9 octombrie a.c., prin care familiile nevoiașe nu mai sunt scutite de la plata facturilor pentru încălzirea locuinței, iar pentru acest lucru apelează la Parlament. „Încearcă să scoată castanele din foc cu mâna Parlamentului, după ce atât domnul Boc cât și domnul Traian Băsescu au atacat constant această instituție a statului, iar Traian Băsescu a amenințat chiar cu dizolvarea Parlamentului. Este ciudat cum domnul Boc cere acum Parlamentului să rezolve ce a făcut el prost, prin ordonanțe de urgență, de-a lungul timpului. Acum își contestă propria ordonanță de urgență semnată de el, de domnul Pogea și de domnul Blaga”, a declarat, luni, într-o conferință de presă, deputatul Cătălin Nechifor.
Acesta a arătat că Emil Boc vrea să revină asupra deciziei, numai că actualul Cabinet interimar nu poate adopta ordonanțe de urgență și actul normativ trebuie atacat în Parlament, încercându-se astfel o revenire a subvenției la nivelul de anul trecut. Nechifor a amintit că actul normativ referitor la subvențiile la încălzire pentru nevoiași a fost inițiat și adoptat în 2003 de Cabinetul Adrian Năstase, iar în octombrie 2009 Guvernul Boc a decis ca plafonul maxim de venituri pe membru de familie luat în calcul pentru subvenționarea facturii de încălzire a locuinței să fie semnificativ redus comparativ cu limitele de venituri din anii trecuți. În acest fel, din categoria beneficiarilor au fost excluse persoanele cu un venit mai mare de 425 lei.
Bani pentru săraci
Nechifor susține majorarea plafoanelor pentru subvențiile la încălzire acordate săracilor
