Ne închinăm ție, limbă română (II)

De multe ori ne exprim de parcă ne este lene să vorbim. Comoditatea formulării ideilor – dacă nu denotă posibilități intelectuale reduse -, în cel mai bun caz, poate produce confuzii. De exemplu, afirmația șablon că românii ne tragem din Decebal și Traian nu poate fi serioasă. Dați-o încolo de treabă. Dacă noi, treacă-meargă, mai înțelegem că nu putem fi progeniturile acestui cuplu masculin, un străin ne-ar putea compara originea cu împreunările incestuoase și bizareriile sexuale ale zeităților grecilor.
Geneza poporului nostru – dincolo de prețiozitățile (explicațiile) științifice – își are originea în relațiile sexuale, deloc anormale, între bărbații și femeile care au trăit pe aceste meleaguri. Bărbații romani din cohorte, care au colonizat Dacia, cum era firesc, s-au împreunat cu femei dace; se cheamă că au fost asimilați cum le-a fost asimilată și limba. Așadar, Dacia este mama noastră. Nu degeaba zice lumea mai în glumă, mai serios: Mama este sigură. Pot fi dubii doar în legătură cu tatăl.
Mai avem și boala traducerilor după ureche. Unele sunt de-a dreptul hilare. Ne amintim o întâlnire la nivel înalt, la care am participat. Gazda a găsit de cuviință să-l informeze pe demnitarul străin asupra obârșiei dacilor și i-a spus cu mândrie: „the ducks came from the tracks”. Adică, pe românește: rațele vin din camioane.
Am rezistat în istorie pentru că nu ne-am lepădat de grai.
Talpa-țării,care a suportat toate greutățile, nu s-a nimicnicit. Depravarea vânduților și veneticilor care i-au condus periodic destinele n-au îndepărtat-o de datinile și de codul ei valoric. Acestea ne-au fost transmise nouă prin viu grai.
De-a lungul secolelor, unii migratori care s-au așezat pe meleagurile noastre și-au adus cu ei și graiul, însă româneasca nu s-a întinat. A împrumutat din vorbirea fiecăruia câte ceva și-a îmbogățit vocabularul cu noime trebuincioase și bine a făcut. Așa s-a întâmplat – de pildă – cu greaca, sârba, slavona, maghiara, germana, turceasca și nu numai.
Cuvântulprovoacă emoții și motivează acțiuni. Fiecare grup social, în funcție de pregătire și preocupări, folosește un vocabular specific (limitat sau bogat și variat) cu care se legitimează.
„Greceasca bizantină”, vorbită de grupările clerical-aristocrate din Fanar, este limba moravurilor orientale turco-fanariote și a iredentismului grecesc care a asaltat româneasca, însă avansurile au rămas fără succes. Poporul s-a îndârjit să vorbească limba strămoșească, n-a întinat-o și nu s-a lăsat colonizat. Romanul lui N. Filimon „Ciocoii vechi și noi” este o frescă a perioadei fanariote care aduce în prim-plan starea națiunii și elitele acelor vremi.
Franțuzismele au fost o încercare disperată a elitei românești, influențate de Revoluția franceză și studiate prin Europa, de a elimina grecismele și turcismele din limba vorbită. Iată câteva exemple: Madame a înlocuit kυρα μου (kira mu), ma chère – φοσμου (fos mu), sujet – υποκειμεν (ipokimen), étudié – σπουδαξητ (spudaxat)…
Franțuzismele au înlocuit și multe turcisme; mai puțin cele asimilate în exprimarea populară peiorativă. Acestea s-au păstrat până astăzi: taifas, lichea, taraf, bacșiș, sictir, manea…
Epoca fanariotă se va încheia și racile ei vor înceta să ne bântuie atunci când sentimentul apartenenței la nație va fi atât de puternic încât se va opune influențelor străine.