Fostul premier Adrian Năstase a declarat, miercuri, că PSD trebuie să își stabilească o strategie „mult mai clară”, fie alături de PNL, fie împotriva PNL, fie împotriva PNL și PDL.
„Din punctul meu de vedere este nevoie de stabilit o strategie mult mai clară, fie alături de liberali, fie împotriva liberalilor, fie împotriva liberalilor și a PD (PDL – n.r.), dar trebuie să fie o linie consecventă, pentru că PSD trebuie să își afirme puternic identitatea și strategia pentru alegerile viitoare”, a declarat Năstase.
El și-a manifestat speranța că, la reuniunea Comitetului Executiv Național, colegii săi vor face o analiză cu puncte tari și puncte slabe, avantaje și dezavantaje, pentru că „este un moment foarte dificil și este nevoie de o soluție”.
Adrian Năstase a făcut această declarațe miercuri, îanintea Comitetului Executiv Național, și după ce s-a întâlnit cu președintele PSD, Mircea Geoană.
Adrian Năstase nu participă la ședința Comitetului Executiv al PSD, care este în desfășurare la ora transmiterii acestei știri.