Năstase, aplaudat îndelung de cei prezenți în sală la Congresul PSD



Fostul președinte al PSD Adrian Năstase a fost aplaudat îndelung, vineri, la începutul Congresului PSD, de către participanții la eveniment, mulți dintre cei prezenți ridicându-se în picioare.
Năstase a sosit la Sala Palatului împreună cu fiul său, Andrei, el fiind asaltat de reporteri la intrare.
Fostul premier a intrat în sală și s-a așezat în primul rând, unde sunt locurile rezervate foștilor președinți ai PSD, alături de Ion Iliescu, Mircea Geoană, Oliviu Gherman.
Președintele PSD, Victor Ponta, a salutat, de la tribuna oficială, prezența foștilor președinți ai PSD și i-a prezentat sălii rând pe rând. Ponta a afirmat că îi salută cu o „căldură specială” pe foștii președinți ai partidului care „au pus bazele PSD, au condus partidul în vremuri bune și rele”.
Ponta le-a mulțumit foștilor președinți ai PSD pentru tot ce au făcut și a spus că un partid care nu-și reneagă trecutul este un partid care are viitor.
El l-a prezentat Năstase în fața delegaților ca fiind „nu ultimul și cel din urmă”, arătând că fostul premier este din nou, astăzi, unde îi este locul.
Ion Iliescu a fost aplaudat, de asemenea, îndelung de către cei prezenți. Cu aplauze au fost primiți și Mircea Geoană și Oliviu Gherman.
Însă cele mai multe aplauze le-a primit Adrian Năstase, care a fost vizibil emoționat.
Actualul președinte al PSD a afirmat, în acest context, că sunt șanse foarte mari să fie mai popular după ce nu mai este președinte.
Premierul a salutat și prezența la congresul PSD a președinților PNL, PC, UDMR și PPDD, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Kelemen Hunor și Simona Man.