N-ai economist… vine Dan!

Tulburările pe piața mondială repun, din nou, o problemă care afectează multe economii, în primul rând din categoria celor puternic dezvoltate, respectiv dependența de export. Această dependență este la fel de periculoasă ca și cea de importuri de materii prime, energie sau forță de muncă în unele cazuri. Trebuie să spunem că cei care au cucerit piața mondială după război (bună parte și anterior) s-au bucurat de o creștere economică deosebită, care a determinat și o evoluție semnificativă a nivelului de trai, dar au beneficiat și de un rol important în geopolitică. Marii exportatori îi găsim în zona produselor industriale, asigurării resurselor de materii prime, a serviciilor de diferite tipuri, de la transport la cele financiare și, în cazul statelor cu potențial turistic, în „exportul intern”, cum mai sunt numite serviciile „HoReCa” pentru vizitatorii externi. Creșterea rapidă economică a unor țări este benefică, dar ascunde și o mare vulnerabilitate generată de volatilitatea unor piețe de desfacere, de crizele ciclice sau de războaiele comerciale care se manifestă din nou. Pentru a exemplifica, trebuie să mă refer la Germania care, după război, rămasă cu doar 15% din industrie „în picioare”, orientând producția spre export, a devenit „locomotiva Europei”, la Japonia și „tigrii asiatici” (Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong și Singapore, cu al lor „miracol asiatic” și, mai nou, China sau Vietnam, care practic au „inundat” piețele planetei cu produse industriale ieftine). Aceste țări, dar și altele, care mizează pe forța de muncă ieftină și se axează pe export, sunt cele care s-au dezvoltat accelerat, dar care sunt primele lovite de blocajele pe piața mondială.
Dar nu doar exportul industrial este afectat de tulburări de piață. Și exportul de energie scade cantitativ și apoi ca valoare pe unitate de produs (baril, metru cub) în condițiile scăderii comenzilor generate de încetinirea producției. Turismul, care este o sursă importantă de venit („export intern”) pentru multe țări din sudul planetei, este afectat de toate crizele economice, politice și militare (vezi criza 2007-2009), dovedind o vulnerabilitate ridicată. Până și „paradisurile fiscale” (Elveția, insulele din Caraibe etc.), care „trăiesc” din creditare și depozite bancare, practicând tot o formă de export, sunt supuse crizelor și „nebuniilor” pieței.
Situația actuală este mult mai dură pentru exportatori în condițiile dezechilibrelor comerciale imense (China are excedent anual față de SUA de 250 de miliarde de dolari, față de UE de 100 de miliarde de dolari etc.) care au determinat multe țări să impună taxe vamale penalizatoare pentru a-și proteja producția proprie și locurile de muncă. În plus, suprataxarea este justificată de subvențiile mascate pe care statul chinez le acordă firmelor proprii în scopul „scoaterii de pe piață” a celor vestice (mașini, panouri fotovoltaice etc.). Regulile comerțului mondial stabilite în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (WTO) sunt pentru exportatorii Extremului Orient (nu doar cei „patronați” de dictatori) simple „petice de hârtie”, fapt care accentuează politicile vamale restrictive (boicotări, interziceri pe piață, bariere netarifare în general etc.). Iar guvernele care au în spate suportul politic se axează în această perioadă pe „protecția” economiilor naționale.
Este necesară o resetare în economia mondială? Categoric da! În primul rând, cei dependenți „fatal” de export trebuie să aplice politici de creștere a cererii interne care să absoarbă o proporție mai mare din producție. Dar asta înseamnă creșterea veniturilor (salariilor), ce determină și o scumpire a produselor, cu efect negativ asupra competitivității. Din acest „cerc vicios” a ieșit onorabil Japonia (dar și „tigrii”), care nu mai înregistrează creșteri economice mari și se mulțumesc cu „splendida stagflație” (nici creștere, nici inflație), asigurând dezvoltarea sustenabilă a țării și un nivel de trai ridicat. Ar fi o soluție și pentru Germania? Cred că da. Împreună cu diversificarea producției și serviciilor. Nu prea văd alternative pentru exportatorii de petrol în viitor decât comerț, turism și servicii financiare, dar cred că este suficient. Diversificarea surselor de venit este necesară și pentru destinațiile turistice, pentru a evita dependența prea mare de vizitatori. Iar reglementările WTO trebuie să funcționeze, principiul win-win (câștigă toți) să fie normă și încrederea partenerilor să revină. Altfel… haos!