N-ai economist… vine Dan!

Vă mai amintiți de planurile cincinale? Dar de imnul patriotic „Cincinalul în patru ani și jumătate”, transformat de slugile „agenturilor” în „Cincinalul în patru ani pe jumătate”? Nostalgicii și bătrânii ca mine sigur își amintesc. Economia de comandă sau planificată, până în cele mai mici amănunte, era unul dintre pilonii de bază ai dezvoltării societății socialiste și a fost considerată de către ideologii comuniști superioară celei libere (capitaliste) deși realitatea era contrară. Pe lângă planurile cincinale, PCR a elaborat și planuri pe perioade de 20-30 de ani în multe domenii ale vieții economice (inclusiv al consumului de băuturi răcoritoare) pe care și activiștii le considerau stupide, dar care erau cel mai ușor de întocmit pentru că autorii spuneau veseli: „Să vină peste 30 de ani și să mă întrebe de ce nu s-a realizat!”
Dacă termenul planificare este evitat de mulți (de ce?) într-o economie normală, atât la nivel de societate comercială, ramură de producție sau servicii, cât și la nivel de țară sau alianță interstatală, este necesară o prognoză pentru perioadele următoare. Studiile și previziunile stau la baza politicilor de investiții ale firmelor, mai ales în domeniile de viitor, iar societățile din aceste domenii de vârf dețin cea mai mare valoare de piață după cotațiile bursiere. Mai mult, studiile de piață sunt corelate cu previziunile tehnologice (care determină evoluții foarte rapide în multe domenii), determină fluxurile financiare (baza dezvoltării economice) și stau la baza colaborării între state (UE, spre exemplu), în domeniul de anvergură imensă (aerospațiale, industrie militară, proiecte energetice sau de transport transfrontalier etc.). Deosebirea față de planificarea rigidă din socialism este evidentă. Informațiile privind viitorul economic, zonele de investiții cele mai profitabile pentru deținătorii și administratorii de fonduri financiare, dar și despre politicile naționale de dezvoltare (care sunt domeniile ce vor fi sprijinite în fiecare țară, spre exemplu) sunt menite a prezenta cât mai aproape de realitate viitorul în economia mondială. Astfel, antreprenorii pot lua decizii în cunoștință de cauză, nu în urma „indicațiilor prețioase” are tovarășului. În majoritatea statelor dezvoltate, firmele care activează în zona de prognoză pe termen mediu și lung (think tank) au un rol determinant în orientarea investitorilor, dar și în elaborarea politicilor raționale pe plan economico-social. Sunt cazuri în care conducătorii celor mai de succes companii naționale (Japonia, Germania etc.) se întrunesc anual (sau mai des dacă este necesar) într-un „sfat al înțelepților”, iar rezultatele acelor întâlniri sunt atent consultate de toți. Fără a fi obligatorii, precum deciziile plenarelor PCR! Și mult hulitul (de cei care nu au citit nimic din rapoartele finale) Forum Economic de la Davos este o sursă de „inspirație” valoroasă pentru „adevărații investitori strategici”!
Necesitatea previziunilor economice făcute de specialiști, fără influențe politice (cum se întâmplă în China în ultimii ani, cu efect clar negativ) și corelate cu rezultatele procesului de cercetare-dezvoltare (cu un rol imens în ultimul timp), este de necontestat. Efectele pozitive sunt vizibile prin reducerea cheltuielilor (mai puține „rateuri”), valorificare la un nivel înalt a resurselor umane și materiale, orientarea investițiilor și diminuarea riscului și chiar o mai bună corelare la nivel zonal sau mondial a fiecărei economii naționale în economia mondială. Un rol important pe plan mondial în „orientarea” economiilor lumii îl au și ONU, cu agențiile sale, universitățile mari ale lumii cu contribuție majoră în cercetare și analiză, dar și agențiile statale (nu vă gândiți la agențiile din România).
În concluzie, prognozele economico-sociale sunt necesare și în mod absolut sunt de real ajutor progresului real, și viitorul în absența lor nu este posibil. Cine face prognoze „neelectorale” (termenul îmi aparține) la noi? Cine le bagă în seamă? Răspundeți dumneavoastră.