Site-ul goal.com a scris că atacantul Adrian Mutu a creat delir printre suporterii echipei AC Fiorentina, după prestația avută în partida câștigată, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața formației SSC Napoli, în etapa a X-a a campionatului Italiei. „Prandelli nu i-a acordat nicio zi de pauză și românul nu a deziluzionat. A creat golul lui Vieri și alte câteva splendide acțiuni, creând delir printre suporterii Fiorentinei”, a scris sursa citată, care i-a acordat nota 6,5 internaționalului român. Agenția Datasport, site-urile calciotoscano.it, violanews.com și fiorentina.it l-au nota cu 7 pe Mutu. „Cel mai bun jucător al Fiorentinei, alături de Frey și Vieri. Șerpuiri, driblinguri, pase decisive, ocazii de gol. Acesta a fost repertoriul românului, unul dintre cele mai bune”, a scris Datasport. „Românul este mereu ultimul care renunță. A dat pasa decisivă la golul marcat de Vieri, la fel cu a făcut-o și la Villarreal”, a notat calciotoscano.it. „Începutul nu arăta prea bine, dar apoi s-a schimbat totul. S-a lansat într-o acțiune magnifică pe partea stângă și l-a servit perfect pe Vieri. Chiar dacă a ratat câteva ocazii, Mutu este omul decisiv pentru Fiorentina”, a scris violanews.com. „Nu a fost în zi de grație, dar a știut să ajute echipa. Apoi a venit acea fază de geniu de la golul lui Vieri. Acțiune de mare jucător. Mutu a fost decisiv așa cum se întâmplă mereu”, a notat fiorentina.it. În schimb, site-urile fiorentinanews.com și firenzeviola.it i-au acordat doar nota 6,5 atacantului român. „Superbă pasa de gol pentru Vieri, dar neatent la o fază în care putea înscrie. A înnebunit defensiva lui Napoli prin șerpuirile sale”, a scris fiorentinanews.com.
„A ratat trei ocazii mari de gol, dar s-a revanșat la gol când i-a oferit o minge de aur lui Vieri”, a notat firenzeviola.it. Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a fost integralist și a centrat la golul marcat de Vieri, în minutul 61, în victoria, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața echipei SSC Napoli, în etapa a X-a din Serie A.
– Chivu, cel mai bun meci sub culorile lui Inter
Agenția Datasport a scris că fundașul Cristian Chivu a avut cea mai bună prestație în tricoul echipei Internazionale Milano în partida câștigată, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în fața formației Genoa, din etapa a X-a a campionatului Italiei. „Chivu a avut cea mai bună prestație în tricoul echipei Inter Milano. L-a anihilat complet pe Borriello și a dat siguranță întregii defensive. Revenirea lui Materazzi poate aștepta”, a scris sursa citată care i-a acordat nota 7 internaționalului român. În schimb, publicațiile Il Giornale și Liberta l-au notat cu 6 pe Chivu. „Și-a asumat rolul de șef al defensivei. La golul oaspeților a fost lăsat singur cu Konko și nu a mai putut interveni”, a scris Il Giornale. Fundașul Cristian Chivu a fost integralist în partida pe care echipa Internazionale Milano a câștigat-o, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în fața formației Genoa, în etapa a X-a din Serie A. Chivu a executat o lovitură liberă în minutul 50, portarul oaspeților a respins în față și Cambiasso a înscris golul doi al milanezilor.


