Apreciere

Mutu: Este o sentință injustă, inumană



Atacantul Adrian Mutu a declarat, luni, la reunirea naționalei României, că decizia luată de Camera de Rezolvare a Disputelor din cadrul FIFA, prin care el trebuie să plătească despăgubiri clubului Chelsea în valoare de 17.3 milioane de euro, este „injustă și inumană”.
„Nu pot să vă spun prea multe pentru că avocații mei analizează acest caz. Este o sentință injustă, inumană. Vom face recurs ca să nu se întâmple acest lucru. Nu consider că este corectă decizia pentru că nu am făcut ceva ca să plătesc această sumă. Zilele următoare voi face o conferință cu avocații mei și vom vorbi despre acest lucru”, a spus Mutu.
Atacantul român a precizat că se concentrează ca decizia FIFA să nu-i afecteze evoluțiile. „Încerc să nu fiu afectat. Mă deranjează foarte mult, dar la experiența pe care o am pot să diferențiez lucrurile și să joc la nivelul la care îmi doresc”, a mai spus Mutu.
Adrian Mutu a precizat că deși apreciază că finanțatorul dinamovist Cristian Borcea organizează o chetă pentru a strânge această sumă, nu va accepta acești bani. „Este un lucru frumos, important pentru mine, le mulțumesc, dar nu am nevoie. Dacă era altul în locul meu poate că îi era greu să și vorbească. Mergem înainte”, a explicat Mutu.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”

Ministrul Energiei Bogdan Ivan după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”
Ministrul Energiei Bogdan Ivan după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare