Atacantul Adrian Mutu, care a revenit cu două goluri la Fiorentina în meciul cu Bologna, scor 3-1, a declarat că nu s-a gândit că trebuie să marcheze golul cu numărul 100, ci doar să joace bine, informează violanews.com.
„Nu m-am gândit la golul 100, ci doar să joc bine. Am știut să profit de ocaziile avute și noi am făcut un meci mare. Era normal să suferim mai mult în repriza secundă, dar apoi i-am surprins pe contraatac. Pentru noi a început un nou campionat după meciul cu Napoli. Îi mulțumesc mult lui Montolivo care mi-a dat două mari pase de gol”, a declarat Mutu, desemnat cel mai bun jucător al meciului cu Bologna.
Atacantul Adrian Mutu, revenit pe teren după o pauză de trei săptămâni, a marcat două din golurile formației Fiorentina în meciul câștigat, luni, în deplasare, în fața formației Bologna, scor 3-1, în etapa a XXII-a a campionatului Italiei.
Mutu, care a fost titular fiind înlocuit în minutul 89, a marcat în minutul 6 și 16. Celălalt gol a fost înscris de Giladrino ’90+2. Pentru Bologna a înscris Mingazzini ’52.
La marcarea primului gol, cel cu numărul 100, Mutu și-a ridicat tricoul de joc, arătând un alt tricou alb, pe care era desenat un diamant având deasupra numărul 100. El a primit cartonașul galben pentru că și-a ridicat tricoul.
Mutu a ajuns astfel la 101 goluri pentru formații italiene. Până astăzi, Mutu a marcat 80 de goluri în Serie A, șase în Cupa Italiei, trei în Liga Campionilor și zece în Cupa UEFA. În Italia, Mutu a mai jucat la Internazionale Milano, echipă pentru care a marcat primul gol, la 12 ianuarie 2000, în meciul cu AC Milan, scor 3-2, dar și la Verona, Parma și Juventus.




