Procurorii și polițiștii din Mureș au confiscat zeci de autoturisme, inclusiv de lux, de la domiciliile și firmele celor 22 de suspecți din dosarul înșelăciunilor cu autotractoare comise în dauna unor societăți comerciale de leasing, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) din Târgu Mureș, comisarul Emilian Oltean, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în acest dosar au fost făcute percheziții simultan la 20 de domicilii și firme ale membrilor grupării.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și sigilate în vederea indisponibilizării 14 autovehicule de tip cap tractor, 14 semiremorci, patru autoturisme și un autostivuitor.
Totodată, au fost ridicate sumele de 1.450 de euro, 1.400 de dolari, 35.700 de lei, precum și 11 laptopuri, trei unități centrale și alte medii de stocare a datelor.
„Au fost percheziționate un număr de 20 de domicilii și sedii ale unor societăți comerciale aparținând membrilor grupării. În urma activităților infracționale desfășurate, societățile și persoanele în cauză au prejudiciat bugetul de stat cu suma de peste 700.000 de euro. În ceea ce privește prejudiciul cauzat societăților de leasing, acestea urmează să se constituie ca parte civilă. Au fost sigilate mai multe autovehicule tip cap tractor, semiremorci, autoturisme aparținând membrilor grupării, mașini care au fost obținute fraudulos din finanțările societăților de leasing, inclusiv mașini de lux”, a precizat Oltean.
Cinci persoane, între care și un fost angajat al RAR Mureș, au fost reținute în dosarul înșelăciunilor cu autotractoare, comise în dauna unor societăți comerciale de leasing, propunerile de arestare preventivă a acestora pentru 29 de zile fiind judecate, la ora transmiterii acestei știri, de Tribunalul Mureș.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, în urmă cu o zi, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații C.S.R., M.S, C.C., B.O.R și D.D.L.
Cei cinci au fost reținuți pentru 24 de ore, iar vineri procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Mureș arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.
„În fapt, s-a reținut că, începând cu anul 2008, cei în cauză au constituit, aderat sau sprijinit un grup infracțional organizat, a cărui activitate s-a axat pe inducerea în eroare a unor societăți de leasing financiar, în urma cercetărilor efectuate fiind probate un număr de 25 acte materiale de înșelăciune în dauna acestora. De asemenea, s-a stabilit că în cadrul societăților comerciale controlate direct sau prin persoane interpuse de către membrii acestui grup infracțional organizat, activitățile comerciale nu au fost evidențiate în documentele contabile, aceste societăți sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor aferente, prejudiciul total cauzat astfel bugetului de stat fiind de aproximativ 700.000 de euro”, se arată în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, s-a constatat că sumele de bani obținute în mod ilegal au fost reintroduse în circuitul comercial sau au fost însușite de către membrii grupării, realizându-se spălarea banilor ce constituiau produsul infracțiunii.
Inducerea în eroare a societăților de leasing financiar s-a desfășurat după mai multe „tipare”. Printre acestea se numără cumpărarea unor autotractoare uzate din străinătate, care erau vândute prin intermediul societăților comerciale aparținând membrilor grupării către societățile de leasing ca mașini noi sau aproape noi, după care acestea erau preluate, în calitate de utilizatori, în baza unor contracte de leasing financiar, de către alte societăți controlate de către membrii grupării, care ulterior nu mai achitau ratele și nici nu restituiau bunurile proprietarului de drept.
De asemenea, se recurgea la dezasamblarea autotractoarelor astfel obținute și asamblarea pieselor pe șasiurile altor autotractoare achiziționate sau incendiate din străinătate, care erau prezentate de aceleași societăți comerciale controlate de membrii grupării altor firme de leasing, după care erau preluate ca utilizatori de către alte societăți controlate, la rândul lor, de grupul infracțional organizat, care nu achitau ratele și nu restituiau autovehiculele către societățile de leasing.
Totodată, se apela la preluarea în leasing de către firmele controlate de membrii grupului infracțional organizat a unor autotractoare noi, în baza unor documente contabile (bilanțuri și balanțe analitice purtând ștampila administrației financiare și număr de înregistrare la aceasta) false, pentru a atesta bonitatea financiară a societăților comerciale, sau a unor contracte de prestări servicii false care atestau în mod nereal o activitate comercială desfășurată în cadrul acestor societăți, respectiv un venit constant al acestora; nici pentru aceste autotractoare nu au fost achitate ratele contractuale, iar bunurile nu au fost restituite după rezilierea contractelor de leasing financiar.
Prin modalități asemănătoare, membrii grupării au obținut pentru folosul propriu posesia și folosința unor autoturisme de lux, mărcile Mercedes și BMW.
Totodată, s-a stabilit că întreaga activitate a fost sprijinită de un angajat al Registrului Auto Român Mureș, care nu a urmat procedurile legale de omologare- recarosare pentru vehiculele avariate, respectiv pentru celelalte autovehicule în cadrul activităților de reînmatriculare UE și autentificare, deși deținea cărțile de identitate originale ale autovehiculelor și avea și obligația de a verifica baza de date a instituției, a atestat în cărțile de identitate românești ale autovehiculelor anul de fabricație al acestora mult superior decât cel real, acestea fiind astfel „întinerite” de la unu la cinci ani.
Cauza a fost instrumentată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu ofițeri de poliție din cadrul BCCO Târgu Mureș, fiind cercetați 22 de membri ai grupării.