Muncitor strivit între un copac și lama unui TAF



Muncitor strivit între un copac și lama unui TAF
Muncitor strivit între un copac și lama unui TAF

Un accident forestier cu final tragic s-a produs într-o zonă forestieră foarte greu accesibilă din Cârlibaba, echipaje de la Salvamont Suceava reușind să transporte victima și să predea cadavrul personalului specializat de la Medicină Legală după o intervenție grea, de șase ore, desfășurată pe întuneric.

Alarma s-a dat joi după-amiază, în jurul orei 16.00, la Poliția municipiului Vatra Dornei.

Un bărbat din Borșa a sesizat că a găsit un muncitor decedat în pădure, accidentat de lama de la un TAF.

S-a constatat că este vorba de o firmă cu sediul în oraș Borșa, județ Maramureș, care are autorizată spre exploatare o suprafață de pădurea administrată de Ocolul Silvic Borșa, situată teritorial pe raza comunei Cârlibaba, zona Baranova.

Din cercetări a rezultat că Adrian Timiș s-a deplasat cu utilajul TAF în partida de masă lemnoasă constituită în pădurea Ocolului Silvic Borșa, unde a lucrat singur.

Întrucât acesta nu a revenit la vagonul de cazare, un coleg s-a dus în pădure și l-a găsit pe bărbat prins între un copac și lama utilajului.
Martorul a sunat la 112 și a anunțat că bărbatul pare decedat.

Poliția a solicitat ajutorul personalului specializat, pentru transportarea decedatului spre o zonă accesibilă auto.

Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că bărbatul se afla în pădure, unde efectua lucrări de exploatare a lemnului cu un utilaj forestier TAF.

Din cercetarea la fața locului a rezultat că bărbatul s-a deplasat singur cu utilajul pentru a doborî un copac, într-o zonă cu teren înclinat.

Acesta a lăsat utilajul cu motorul pornit și a început să taie cu moto-fierăstrăul trunchiul copacului.

Probabil din cauza faptului că utilajul nu a fost asigurat corespunzător și a înclinației terenului, acesta a pornit și l-a prins pe bărbat, strivindu-l de trunchiul copacului.

Decedatul a fost găsit între lama utilajului și copac.

Bărbatul era calificat în profesia de „motorist la motoagregate și mașini în silvicultură”.

Ancheta penală continuă, sub coordonarea unui procuror, într-un dosar penal privind infracțiunile de „uciderea din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.



Recomandări