Ministerul Sănătății (MS) a anunțat, miercuri, că România va demara campania de vaccinare împotriva virusului AH1N1 la începutul lunii decembrie.
Institutul Cantacuzino va produce până la sfârșitul anului un lot de aproximativ cinci milioane de doze, urmând ca de anul viitor producția să se desfășoare cu o cadență de aproximativ un milion de doze pe lună.
Totodată, în cadrul Comitetului de Coordonare și Acțiune al MS în cazul gripei AH1N1, întrunit miercuri, au fost stabilite categoriile de populație cu risc ridicat de îmbolnăvire și răspândire a infecției. Potrivit Ministerului Sănătății, principalele categorii de populație care vor fi vaccinate sunt cadrele medicale, personalul din serviciilor esențiale, copiii din sistemul de învățământ și gravidele.
Comitetului de Coordonare și Acțiune al MS în cazul gripei AH1N1 a hotărât, de asemenea, stabilirea unor proceduri suplimentare de monitorizare, prevenție și reacție în cazul îmbolnăvirilor cu noua gripă în sistemul de învățământ.
Procedurile vor fi finalizate joi și vor fi aprobate prin ordin al ministrului Sănătății.
În România, numărul cazurilor de gripă AH1N1 a ajuns la 316, potrivit ultimei raportări a MS.