MS cumpără un milion de doze de vaccin BCG prin UNICEF



Ministerul Sănătății cumpără prin UNICEF un milion de doze de vaccin BCG împotriva tuberculozei, în valoare de peste 80.000 de dolari, în vederea asigurării imunizării specifice a copiilor în anul 2010, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.
Costurile determinate de achiziționarea vaccinului împotriva tuberculozei, în valoare totală de 81.732,50 dolari (259.877 lei) , se achită în lei, la cursul de schimb din ziua efectuării plății, din fondurile alocate Ministerului Sănătății pentru programului național de imunizare.
În aceste costuri sunt incluse atât valoarea totală a celor un milion de doze de vaccin BCG, cât și cheltuielile determinate de transport, manipulare, asigurare și alte cheltuieli neprevăzute, potrivit proiectului Ministerului Sănătății supus dezbaterii publice pe site-ul instituției.
Guvernul abilitează Ministerul Sănătății să efectueze plata în avans a 30 la sută din valoarea totală a achiziției către UNICEF, diferența urmând să fie achitată după recepționarea cantității totale de vaccin BCG.
În cazul în care Guvernul va aproba actul normativ în prima ședință, primele doze de vaccin BCG ar putea ajunge în România într-o lună.
În 2009, Institutul Cantacuzino a livrat Ministerului Sănătății cantitățile de vaccin BCG necesare, însă datorită lucrărilor de retehnologizare la linia de producție și înfiolare instituția a încetat procesul de producție din al doilea trimestru al anului trecut, asigurându-se astfel cantitățile necesare doar până la sfârșitul lunii ianuarie 2010.
Ministerul Sănătății precizează că importarea celor un milion de doze de vaccin BCG a fost necesară întrucât Institutul Cantacuzino nu mai poate produce în 2010 acest medicament, după ce Agenția Națională a Medicamentului i-a retras dreptul de fabricație din cauza mai multor deficiențe la linia de producție.
Stocurile de vaccinuri de la nivelul Direcțiilor de sănătate publică județene și cea a municipiului București au fost epuizate încă din luna februarie 2010, determinând riscul de declanșare a unor cazuri de îmbolnăvire în rândul copiilor nevaccinați, au precizat inițiatorii proiectului de act normativ.
Aceștia au mai spus că, în 19 aprilie 2010, Comitetul Național de Vaccinologie al Ministerului Sănătății a recomandat menținerea vaccinării BCG obligatorii la toți nou-născuții, precum și imunizarea cât mai rapidă a bebelușilor care s-au născut după luna februarie.
„Prin achiziționarea cantității de un milion de doze de vaccin BCG, Ministerul Sănătății va putea asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuți în perioada februarie – mai 2010, precum și imunizarea tuturor nou-născuților din următoarele nouă luni, cu respectarea Programului național de imunizări”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Agenția Națională a Medicamentului (ANM) a retras, în 8 februarie, Institutului Cantacuzino autorizația de punere pe piață a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricație.
După această decizie, Institutul Cantacuzino s-a angajat ca, până în 15 aprilie, să finalizeze o serie lucrări, dar și de reverificări ale parametrilor de lucru la liniile de producție a vaccinurilor BCG și pandemic.
Guvernul a alocat, la începutul lunii martie, Institutului Cantacuzino fonduri totale de un milion lei pentru finalizarea lucrărilor și reverificarea parametrilor de lucru, care să permită instituției ca, până la 15 aprilie, să obțină avizele necesare pentru continuarea activității, inclusiv pentru producerea vaccinurilor.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, l-a demis pe directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino, Radu Iordăchel, pentru că planul de măsuri corective și de remediere a deficiențelor la liniile de producție ale institutului pe care și l-a asumat nu a fost îndeplinit, numindu-l în locul lui pe medicul primar microbiolog Gabriel Ionescu.