Bukowina Motor Club, singurul club moto din regiune, a organizat la finele săptămânii trecute la Rădăuți o întrunire moto la care au participat aproape două sute de bikeri din țară, dar și din străinătate. Sâmbătă dimineață o parte din cei aproape două sute de conducători de Kawasaki, Aprilia, Honda, Suzuki, Yamaha sau BMW au pornit la o paradă moto pe traseul Rădăuți-Sucevița-Palma-Rădăuți, după amiază a avut loc o serie de concursuri specifice acestor întruniri, trasul funiei, alergatul în saci, mersul lent, iar seara s-a încheiat cu un concert de rock, care a avut finișul la primele ore ale zilei de duminică. Trebuie remarcat că la Rădăuți au fost văzute câteva bijuterii din rândul motocicletelor și poate că cea mai elegantă a fost un Harley Davidson, de câteva zeci de mii de euro, proprietarul acesteia fiind un localnic, omul de afaceri Alexandru Șcheul din Horodnic. Bukowina Motor Club (BMC) a luat ființă în luna august 2006 si este singurul club moto din Bucovina. A fost fondat in Rădăuții, de șapte membri iar în momentul de față numărul acestora a crescut la peste 50.”Numele clubului arată în mod simplu locația si natura acestuia iar Bukowina a fost ales după denumirea originala a acestei zone.Clubul este deschis tuturor celor care se simt cu sufletul in Bucovina, sunt motocicliști, indiferent dacă sunt îndragostiți de speed, enduro, chopper, old timer, tourer, ne împărtășesc modul nostru de a fi și îl reprezintă într-o manieră respectabilă. Activitățile pe care ne-am propus să le facem împreuna sunt diverse și includ plimbări cu motocicletele, achiziționarea de echipamente și motociclete, suport și ajutor în cazul excursiilor, organizarea de evenimente motociclistice publice, petreceri sau o simplă bere împreună”, a precizat Eugen Dobrotă, unul dintre organizatorii acțiunii de la finele săptămânii trecute.