Plenul Senatului urmează să dezbată, astăzi după-amiază, moțiunea simplă pe tema educației, inițiată de 41 de senatori ai PNL și PSD, în care este criticat proiectul de lege propus de MECTS, apreciindu-se că este necesară elaborarea unui alt act normativ în domeniu.
Dezbaterea moțiunii cu tema „Educația – de la supraviețuire la colaps”, semnată de 41 de senatori, figurează la primul punct al ordinii de zi a ședinței de astăzi a Senatului, programată să înceapă la ora 15.00.
Printre semnatarii moțiunii se numără Gabriel Berca, senatorul care și-a anunțat marți demisia din PNL, precizând că se va înscrie în PDL. Acesta ar avea posibilitatea să-și retragă adeziunea la moțiune înainte de începerea dezbaterilor.
Moțiunea simplă a fost depusă în 31 martie la Senat, liderul grupului PNL, Puiu Hașotti, mulțumind atunci senatorilor PSD care au semnat textul, astfel încât să se realizeze numărul de 35 de adeziuni necesar pentru inițierea acesteia. De asemenea, el a ținut să îi mulțumească senatorului PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al învățământului, pentru „corectele observații și rectificări” pe textul inițial al moțiunii.
Semnatarii moțiunii simple pe tema educației spun că acest demers este un apel la trezirea conștiinței întregii clase politice, cerând elaborarea unei noi Legi a învățământului și susținând că drumul pe care a pornit actualul Guvern în domeniul educației s-a încheiat. Potrivit textului moțiunii simple pe Educație, inițiatorii anunță că înaintează moțiunea cu privire la agravarea crizei din învățământul românesc „ca urmare a lipsei de viziune strategică, a lipsei de transparență și de capacitate managerială ale Guvernului Boc”.
„Cifrele din sistemul Educației ilustrează, domule Funeriu, (…) tabloul exact al incapacității dumneavoastră de a susține domeniul pe care temporar și în mod dezastruos îl gestionați, incapacitatea domnului Emil Boc de a conduce corect acest guvern (…). După ignorarea cu bunǎ științǎ a Pactului pentru Educație, autorii noii Legi a Educației și, nu în ultimul rând, președintele Traian Bǎsescu (al cărui interes pentru Educație este doar mimat), continuǎ sǎ susțină cu ipocrizie cǎ doresc restructurarea din temelii a acestui domeniu și cǎ reforma învățământului, în viziunea domniilor lor, va scoate România din crizǎ. Nimic mai fals”, se arată în textul moțiunii depuse de liberali cu ajutorul PSD.
Inițiatorii moțiunii transmit guvernanților că, în opinia lor, „drumul pe care a pornit actualul Guvern în domeniul educației s-a încheiat”.
„Domnule ministru Funeriu, direcția în care doriți să duceți Educația este greșită. Reforma pe care o duceți dumneavoastră și Guvernul din care faceți parte este greșită. Acțiunile și politicile din domeniul educației se rezumă la disponibilizările a 15.000 de cadre didactice – o acțiune aberantă, salarii mai mici, diminuarea resurselor și a investițiilor din educație, lansarea unui proiect de lege a educației care rămâne sub nivelul nevoilor României și în discordanță cu practica europeană și care va aduce daune elevilor, studenților, dascălilor și familiilor de cetățeni români”, spun semnatarii moțiunii pe educație.
Pe de altă parte, inițiatorii îi spun ministrului Funeriu că „poate că profesorii nu vor muri de foame”, dar, în mod sigur, sub conducerea sa „înțeleaptă”, „Educația va fi împinsă la moarte sigură”.
„Un proiect de lege a educației care politizează, birocratizează și subminează Educația. Cu totul altul era spiritul Pactului Național pentru Educație, semnat în 2008 de toate partidele parlamentare. Câte dintre aceste principii se regăsesc, domnule prim-ministru, în acest nou proiect de lege a educației, elaborat într-o manieră total netransparentă și pentru care acordați un timp de dezbatere atât de scurt? Consideram că ați invocat Pactul pentru Educație pentru a vă legitima demersul într-o manieră politicianistă și că ați recurs la aceste două săptămâni pentru că, în realitate, nu doriți un dialog serios, nici cu sindicatele din învățământ, nici cu partidele parlamentare și nici cu reprezentanții societății civile”, spun reprezentanții Opoziției.
Ei spun că doresc să creadă că „un ministru de talia” lui Funeriu este conștient de faptul că „și-a asumat un mare risc în privința acestui proiect, neacceptat tocmai de cǎtre acei factori asupra cǎrora efectele legii se repercuteazǎ în mod direct – sindicate, rectori, pǎrinți, studenți, elevi”.
„Proiectul legii educației, în concepția Guvernului Boc, este o probǎ de diletantism, lipsit de viziune și perspectivă, este un colaj peticit, care amestecă termeni juridici cu improvizații de psihologie, pedagogie și management, fără a ține seama de tradiția școlii românești și în total dezacord cu realitatea sistemului, cu specificul național, cu nevoile societății românești și, nu în ultimul rând, cu recomandările UE în domeniu. Apar multe inconsecvențe, confuzii conceptuale, contradicții, care creeazǎ ambiguitǎți nedorite. (…) Aplicarea legii necesitǎ 136 de hotǎrâri de guvern”, se menționează în textul moțiunii.
În finalul textului, liberalii nu solicită concret demiterea lui Funeriu, ci spun că „trebuie subliniatǎ necesitatea elaborǎrii unui alt proiect de lege al Educației – de cǎtre persoane cu înaltǎ competențǎ – și care sǎ ținǎ seama de interesul public”.
Conform Regulamentului, o moțiune simplă se adoptă cu votul secret al majorității senatorilor. Moțiunile simple adoptate se publică în Monitorul Oficial și sunt obligatorii pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate.
Din totalul de 137 de senatori, PNL are 22 de parlamentari, iar PSD+PC – 42, număr insuficient pentru adoptarea moțiunii simple.