Moțiunea simplă pe Educație a fost respinsă de plenul Senatului



Moțiunea simplă pe Educație a fost respinsă, miercuri, în plenul Senatului, întrunind doar 51 de voturi „pentru” din cele 69 de voturi necesare pentru aprobare.
Au fost înregistrate 65 de voturi „împotrivă” și 51 de voturi „pentru”. Nu au existat abțineri.
Ministrul Educației a fost prezent la dezbaterile din plen.
Președintele PNL, Crin Antonescu, i-a cerut lui Funeriu să nu încerce să arondeze ideea de reformă în învățământ unui singur partid. El a arătat că toată lumea trebuie să accepte ideea că ministrul Educației face politică, că slujitorii școlii nu sunt birocrați și că învățământul a ajuns să fie în ultimii douăzeci de ani un „poligon de tragere”.
„Niciodată cuvântul reformă nu a înflorit mai mult decât în domeniul Educației. Am un junghi când aud că mai vine una (n.r. reformă)”, a declarat Antonescu.
Senatorul PNL i-a amintit ministrului Funeriu care s-a plâns de greaua moștenire pe care a primit-o atunci când și-a preluat mandatul că titular la ace st minister a fost înaintea sa, ca ministru interimar, premierul Emil Boc.
Pe de altă parte, senatorul independent Liviu Câmpanu a declarat că reprezentanții grupului sunt alături Funeriu „pe drumul dialogului, moderației și urmăririi interesului cetățeanului”.
„Colegii din grupul independenților susțin Legea Educației naționale. Senatorii din grupul parlamentar independent vot fi alături de dumneavoastră atâta timp cât continuați pe această cale justă a dialogului, a moderației, a interesului cetățeanului, pentru că suntem conștienți de nevoia urgentă de reformare a sistemului educaționale. Exprim încrederea și speranța că veți avea ușa deschisă ideilor și propunerilor noastre cu privire la acest demers greu, dar cu efecete pozitive pe termen lung”, a spus Câmpanu.