Ceremonial

Monumentul eroilor de la Spătărești va fi sfințit mâine



Troița ridicată în amintirea ostașilor Regimentului „2 Grăniceri” și Regimentului „16 Dorobanți”
Troița ridicată în amintirea ostașilor Regimentului „2 Grăniceri” și Regimentului „16 Dorobanți”

Joi, 26 septembrie, de la ora 11.00, pe Dealul Spătărești, la troița ridicată în amintirea ostașilor Regimentului „2 Grăniceri” și Regimentului „16 Dorobanți”, va avea loc un ceremonial religios-militar cu prilejul sfințirii. Manifestarea este organizată de Asociația Umanitară „Credință și Faptă” Fălticeni, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și Primăria Fântâna Mare.
Președintele Asociației Umanitare „Credință și Faptă” Fălticeni, preot militar iconom stavrofor Cătălin Simion, a spus: „Anul acesta s-au împlinit 101 ani de când, lângă orașul Fălticeni, armata română a dat încă o dată dovadă de curaj și vitejie, în lupta de la Spătărești, unde aproximativ 500 de ostași români s-au opus, au oprit și au dezarmat aproape 10.000 de soldați ruși. În noaptea dintre 27 și 28 ianuarie 1918, s-au aflat față în față Corpul II Armată rus, avându-l ca șef de Stat Major pe măcelarul Moina Podolski, și forțele române, care au fost reprezentate în principal de trupele Regimentului 2 Grăniceri și subunități din Regimentul 16 Infanterie și Regimentul 25 Artilerie. A fost o confruntare militară sângeroasă, care a fost începutul unei lungi perioade de conflict între România și Rusia sovietică. Prin marea victorie a românilor au fost salvate de la distrugere în principal orașul Fălticeni, dar și partea de sud a Bucovinei, cu toate valorile materiale și spirituale, împreună cu numeroase alte zone locuite de români, aflate pe direcțiile probabile de retragere ale trupelor rusești.
Este una dintre marile fapte de vitejie ale ostașilor români, având în vedere disproporția dintre cele două tabere, cât și contextul în care a avut loc bătălia”.



Recomandări