Montarea unei antene de internet în Burdujeni Sat stârnește controverse



Montarea unei antene de internet în Burdujeni Sat stârnește controverse
Montarea unei antene de internet în Burdujeni Sat stârnește controverse

O solicitare venită din partea Societății Naționale de Radiocomunicații, de a monta o antenă de internet pe strada Cângului, din Burdujeni Sat, a stârnit o serie de reacții adverse în Consiliul Local Suceava, întrunit vineri într-o ședință extraordinară.
În vreme ce primarul Ion Lungu, inițiatorul proiectului de trecere a unei suprafețe de 500 mp în patrimoniul public al municipiului Suceava, pe care să fie efectuată această investiție, spune că această investiție va fi benefică locuitorilor din Burdujeni Sat, care vor avea mai ușor acces la internet, consilierul local Neculai Bosancu s-a împotrivit, îngrijorat de eventualele efecte pe care antena le-ar putea avea asupra locuitorilor din imediata apropiere.
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a spus că, din discuțiile purtate cu directorul societății, această antenă de internet nu ar prezenta vreun pericol pentru locuitorii din zonă, dar că, până la aprobarea acestei investiții, se va informa despre eventualele efecte, iar locuitorii din zona unde ar trebui montată antena vor fi chestionați în această privință.
“Până la următoarea ședință de Consiliu Local vom avea o poziție în această problemă. Directorul societății de radiocomunicații ne-a transmis că dacă nu dăm o hotărâre urgentă de Consiliu Local, această investiție nu va mai fi făcută la Suceava, ci în altă parte, mai ales că au sume destul de limitate pentru extinderi, în acest an. Eu zic că oamenii din Burdujeni ar fi interesați să aibă internet”, a adăugat Lungu.