Gest

Monitor pentru funcții vitale de ultimă generație, donat de preoți Spitalului Municipal Fălticeni

Noul aparat a fost donat miercuri, 26 septembrie, Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni
Noul aparat a fost donat miercuri, 26 septembrie, Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni

Peste 40 de preoți slujitori din Protopopiatul Fălticeni, împreună cu maicile de la mănăstirile Buciumeni și Slatina și reprezentanții firmei sucevene Assit Software, s-au implicat din nou în sprijinirea actului medical local. La inițiativa părintelui protoiereu Adrian Dulgheriu și cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, preoții și maicile au pus mână de la mână până s-a strâns suma de 9.000 de lei, la care s-au adăugat 1.000 de lei de la Assit, bani cu care s-a achiziționat un monitor pentru funcții vitale de ultimă generație. Noul aparat a fost donat miercuri, 26 septembrie, Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, în prezența medicilor Oana Nistor și Viorica Miron. Chiar dacă Secția Pediatrie mai dispune de un aparat similar, de multe ori când sunt cazuri grave sunt necesare două astfel de aparate.
„Le mulțumim preoților pentru dragostea pe care ne-o arată prin aceste donații. Este un gest bine-venit, și, în același timp, deosebit, care va aduce mult folos în munca noastră”, a spus medicul pediatru Oana Nistor.
„Grija lor pentru spitalul nostru nu poate decât să ne bucure și ne întărește convingerea că avem lângă noi oamenii cu suflet mare”, a precizat Viorica Miron.
Acțiunea de miercuri a inclus și o componentă caritabilă. Preoții au oferit copiilor internați la Secția Pediatrie pachete cu dulciuri, fructe, sucuri și produse de patiserie și câte o carte de rugăciuni.
Primul ajutor dat Spitalului Municipal Fălticeni de Protoierie a fost în iulie 2016, când preoții au cumpărat un sterilizator de ultimă generație. De atunci și până în prezent, campaniile lansate sub coordonarea preotului Adrian Dulgheriu însumează donații în sistemul public de sănătate din Fălticeni de peste 100.000 de lei.
Preotul Adrian Dulgheriu a precizat că acțiunile de sprijin inițiate la nivelul Protoieriei Fălticeni, pentru sistemul de sănătate și cel social, vor continua și în acest an.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale