Molea: Feroviarii vor înceta activitatea pe 30 septembrie dacă nu își vor primi salariile



Președintele Federației Mișcare Personal, Ion Molea, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că feroviarii din întreaga țară vor opri activitatea pe 30 septembrie, aceștia prezentându-se la locul de muncă, fără să lucreze, dacă nu se vor plăti salariile la timp.
Molea a precizat că toți președinții de federație se vor implica în acest protest și vor coordona acțiunile angajaților.
Potrivit lui Molea, angajații CFR au cele mai mici salarii din unitățile comerciale, care au ca acționar statul și nici aceste salarii nu le primesc la timp, existând întârzieri și de peste două săptămâni.
Liderul Federației Mișcare Comercial, Gheorghe Popa, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că este „regretabil” că subsecretarul de stat Constantin Axinia amenință oamenii că vor fi dați afară și că îi înțelege pe angajați, făcând referire la cei de la Regionala CFR Iași care protestează marți.
„Este regretabil că subsecretarul de stat Constantin Axinia amenință oamenii că vor fi dați afara având în vedere situația economică în care se află. Este trist că s-a ajuns în acest punct. Îi înțeleg pe oamenii care nu au ca venit decât salariul, au rate la bănci și sunt nevoiți să recurgă la proteste ca să-și primească banii”, a spus liderul sindical al feroviarilor.
Gheorghe Popa a susținut că subsecretarul Axinia ar fi trebuit să vină cu un „mesaj de conciliere”, „nu să dezbine și să spună că ar trebui ca oamenii să fie dați afară”.
Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat, marți, că vor fi desfăcute contractele de muncă ale angajaților de la Regionala CFR Iași care au organizat un protest spontan în urma căruia mai multe trenuri au fost blocate în gara ieșeană.
„Este foarte grav să oprească circulația. Le vom desface contractul de muncă. Ei nu își dau seama ce pagube produc la CFR Infrastructură care, prin acest protest pierde enorm”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, Constantin Axinia.
Subsecretarul de stat a spus că până marți la prânz, toți salariații CFR își vor primi salariile, precizând că „banii au plecat deja de la Trezorerie”.
El a susținut că banii pentru angajații CFR Iași urmează să fie acordați marți sau miercuri.
Angajații CFR Iași care au declanșat, marți dimineață, un protest spontan, blocând în gările din județ un număr de 15 trenuri de persoane și alte două de marfă, au reluat lucrul, în jurul orei 11.30, după ce administrația i-a asigurat că își vor primi salariile în cursul acestei după-amiezi.