Lucrările de modernizare a Cetății de Scaun a Sucevei ar putea să înceapă în toamna acestui an. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că instituția pe care o conduce a finalizat documentația necesară pentru organizarea licitației în vederea desemnării firmei care va realiza lucrările de modernizare.
Proiectul pentru modernizarea Cetății de Scaun, promovat de Consiliul Județean împreună cu Primăria Suceava, are o valoare de 52 de milioane de lei (aproximativ 14 milioane de euro) și ar urma să fie finalizat într-un termen de 60 de luni. Fondurile, din care 11 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă, vor fi folosite pentru intervenții de restaurare a Cetății de Scaun a Sucevei, consolidarea acesteia, refacerea și amenajarea căilor de acces, lucrări pentru asigurarea iluminatului exterior și interior, amenajarea de locuri de parcare, intervenții pentru amenajarea zonei de protecție, precum și reamenajarea și construcția utilităților anexe.
Modernizarea Cetății de Scaun a Sucevei ar putea să înceapă în toamna acestui an
