La Fălticeni

Modalități de combatere a consumului de tutun și droguri în rândul elevilor, discutate cu reprezentanți din șase țări

La Colegiul Tehnic„Mihai Băcescu” a avut loc, în perioada 15-18 martie, a doua reuniune transnațională din cadrul proiectului TOGETHER WE CAN, proiect de parteneriat strategic, finanțat prin programul Erasmus + al Comisiei Europene, acțiunea cheie KA 2. Parteneriatul reunește școli din Macedonia, Italia, Polonia, Lituania, Turcia și România și este coordonat de Zemedelska Profesionalna Gimnazia „Kliment Timiryazev” din Sandanski, Bulgaria, la reuniunea de la Fălticeni participând reprezentanți ai tuturor școlilor din cele șase țări partenere în proiect.
Deschiderea activităților a avut loc miercuri, la Sala multimedia a colegiului, printre invitați numărându-se prof. Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, și reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, inspectorul Ghiorghi Cornea. Echipa de proiect de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” este formată din Raluca Suciu – coordonator, Claudia Suseanu, Magdalena Chițu, Vergilia Bacalu, Lucian Maleș, care, alături de directoarele adjunct Silvia Chirilă și Mariana Țuca, au contribuit la organizarea și desfășurarea reuniunii de proiect. Elevii din grupul țintă al proiectului au întâmpinat participanții cu mărțișoare realizate manual, cu acronimul proiectului.
Pe timpul șederii la Fălticeni, oaspeții din cele șase țări au vizitat școala organizatoare a evenimentului și au participat la prezentări și ateliere de lucru pe tematica proiectului, au împărtășit exemplele de bună practică între țările partenere, au avut loc mese rotunde privind particularitățile sistemelor de învățământ din țările de proveniență ale participanților în ceea ce privește educația pentru sănătate, ateliere de lucru și discuții concrete privind activitățile viitoare ce trebuie întreprinse de fiecare școală participantă în proiect, dar și alte aspecte practice ce țin de derularea proiectului la înalt standard calitativ, în acord cu obiectivele acestuia.
Așa cum am aflat de la prof. Claudia Suseanu, directoarea Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”, scopul proiectului, care se derulează până în august 2017, este de a combate consumul de tutun și droguri, precum și obiceiurile nesănătoase obișnuite ale elevilor prin dezvoltarea unui program de prevenție și implicarea elevilor în programe care promovează un stil de viață sănătos.
“Cu siguranță acest proiect va avea un impact deosebit atât printre membrii instituțiilor implicate, cât și în comunitățile locale partenere în contextul promovării unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor, a deschiderii către beneficiile oferite de astfel de schimburi de experiență, în cadrul programului Erasmus+”, a precizat prof. Claudia Suseanu.

Recomandări

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

42 de tineri, din șase țări, au participat la ateliere de încondeiat ouă și pirogravură, la Poiana Stampei

Elevi ai Colegiului „Eminescu” și ai Clubului Copiilor Fălticeni, câștigători la un concurs de ecologie și protecția mediului