Mocanu despre revenirea romilor în țară: Au fost întoarceri voluntare, nu expulzări



Autoritățile spun că nu au date oficiale potrivit cărora au fost încălcate drepturile cetățenilor români de etnie romă la revenirea în România, subliniind că a fost vorba de întoarceri voluntare, nu de expulzări, adăugând că dacă vor fi plângeri în sensul încălcării drepturilor, vor interveni.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la întoarcerea din Franța unde a avut întâlniri cu oficialii francezi pe tema întoarcerii romilor în România, că s-a folosit frecvent termenul „expulzări” atât în România, cât și în Franța dar, oficial, statele spun că sunt întoarceri voluntare.
„Dacă există semnale că lucrurile s-au petrecut altfel, cu încălcarea drepturilor comunitare vom interveni în sprijinul acestor cetățeni și vom începe procedurile juridice”, a spus Mocanu.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii spune că nu există nicio plângere a vreuneia dintre persoanele întoarse în țară care să indice faptul că i-au fost încălcate drepturile.
Pe de altă parte, Mocanu a arătat că România nu are cadru juridic pentru a împiedica cetățenii să iasă de pe teritoriul țării și să călătorească în alte state membre UE sau nu.
„Nu avem posibilitatea să luăm măsuri imediate cu privire la acești cetățeni, dar putem pe termen mediu și lung să găsim soluții pentru a-i determina să nu mai plece din țară, principalul motiv fiind situația economică, dar cu siguranță ar putea fi și alte cauze pentru care aceștia aleg să plece, cum ar fi faptul că în atâția ani nu au avut voie să circule în alte state”, a precizat Mocanu.
Acesta a precizat că partea franceză a subliniat că a respectat în totalitate drepturile comunitare și cele franceze cu privire la cetățenii trimiși în România.
Secretarul de stat a adăugat că până în prezent au fost accesate fonduri europene pe dezvoltarea resurseor umane în valoare de 85 de milioane de euro, fonduri acordate exclusiv pentru integrarea cetățenilor romi.
Mocanu a susținut că aceasta nu este o „cifră suficientă”, dar că sunt proiecte destinate special comunităților de romi. Aceste persoane fiind incluse și în alte proiecte.
Mocanu a subliniat că ar trebui implementate mai ales la nivel local proiecte din fonduri europene pentru că la nivel local se poate face o evaluare mult mai corectă a problemelor unei comunități.
„Sunt puține proiecte propuse de comunitățile locale mai ales de cele unde sunt romi. O primărie mică nu are expertiza pentru a pune în practică o idee bună, de aceea este necesară punerea în funcțiune a unei unități de sprijin pentru aceste localități”, a mai spus Mocanu.
Aproximativ 8.313 români și bulgari au fost repatriați de la începutul anului, potrivit autorităților franceze, în timp ce în 2009 numărul acestora a fost de 9.875 de persoane.
Eric Besson a anunțat, miercuri, o „accelerare a repatrierii cetățenilor români și bulgari”, în plină vizită în Franța a doi secretari de stat români veniți pentru a urmări coordonarea cu Guvernul francez în dosarul romilor.
Secretarii de stat Valentin Mocanu, responsabil de problemele romilor în relația cu Franța, și Valentin Fătuloiu, șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, au discutat, la Paris, în perioada 24-26 august, cu autoritățile franceze despre situația romilor repatriați.
Autoritățile din Franța și România au convenit să solicite împreună Comisiei Europene suplimentarea fondurilor destinate integrării romilor, iar o delegație a autorităților franceze va sosi la București în perioada 9-10 septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Mihai Șeitan.