Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat, miercuri, că a acceptat propunerea de a coordona campania electorală a partidului în anul 2008, urmând ca membrii Comitetului Executiv al PSD să se exprime prin vot asupra acestei nominalizări.
„Nu am funcții, nu cer funcții, nu mi s-au oferit funcții. Mi s-a propus să coordonez campania și am acceptat. A fost o ofertă făcută, se pare că toată lumea a fost de acord, deci nu cred că este o problemă aici”, a declarat Mitrea.
El a arătat că nu îi place să intre „pe poarta din spate”, însă, în ceea ce privește domeniul campaniei electorale, colegii săi au apreciat că se pricepe „un pic” și l-au „rugat” să îi ajute.
Mitrea a spus că este convins că este momentul declanșării alegerilor anticipate, arătând că, în opinia sa, criza politică nu poate fi rezolvată decât prin devansarea alegerilor parlamentare.
El a spus că, în ceea ce privește declanșarea anticipatelor, decizia nu trebuie luată de PSD, ci de clasa politică.