Mititelu: Aș vrea patru puncte cu Unirea și Rapid



Patronul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, speră ca jucătorii săi să obțină patru puncte din următoarele două întâlniri, cu Unirea Urziceni și Rapid, în compania ialomițenilor evoluând sâmbătă, în deplasare, în etapa a XXII-a Ligii I.
„Ne dorim să nu pierdem în următoarele meciuri, cu Urziceni, Rapid și UTA. Aș vrea patru puncte cu Unirea și Rapid pe teren propriu. Știm că va fi greu, însă țin cont și de faptul că Unirea joacă mai bine afară, decât acasă, în timp ce celor de la Rapid mai mereu le-am creat probleme”, a spus Adrian Mititelu.
Directorul general al Unirii Urziceni, Felix Grigore, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că Universitatea Craiova este o echipă avidă de puncte. „Un meci foarte greu. Craiova este o echipă avidă de puncte și tot timpul când am jucat cu ei, am avut probleme. Va lipsi doar Brandan, care s-a accidentat în meciul cu Poli Știința Timișoara, dar au revenit Gomez și Aldea”, a spus Grigore.
Unirea Urziceni – Universitatea Craiova, sâmbătă, ora 18.30, Național TV
Palmares: 3 1 1 1 2-2
Primul meci: 1-2, la Urziceni, la 1 octombrie 2006
Celelalte două meciuri s-au disputat la Craiova și s-au încheiat cu scorurile 0-0 și 1-0
Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Aurelian Bogaciu (central), Nicolae Marodin, Sebastian Gheorghe (asistenți) și Marius Martiș (rezervă). Observatori au fost delegați Florin Gâtejean și Mircea Salomir.
Echipe probabile:
Unirea Urziceni: 12. Stelea – 24. Balint, 6. Galamaz, 29. D. Munteanu, 23. Bordeanu – 10. Mara, 32. I. Apostol, 17. Burns, 8. Cr. Constantin – 11. Onofraș, 15. Dănălache. Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve: 1. Arlauskis, 16. E. Nicu, 2. C. Petre, 7. Bilașco, 4. Mehmedovici, 14. B. Stancu, 25. Pădurețu.
Absent: Brandan (accidentat)
Universitatea Craiova: 23. Bornescu – 2. Bărboianu, 6. Stoica, 4. Mitchell, 27. Rose – 30. Prepeliță, 33. Ionescu, 13. Dilevski, 10. Fl. Costea – 11. Tănasă, 17. Baird. Antrenor: Nicolo Napoli.
Rezerve: 22. Bănică, 7. Găman, 9. Mihai Costea, 77. Wobay, 8. Săceanu, 32. Luțu, 20. Dina.
Absenți: Dănănae (suspendat).