Mircea Toader (PD-L): În acest moment nu mai există nici o coaliție la nivel parlamentar



Deputatul gălățean Mircea Toader (PDL) a declarat, miercuri, că nu mai există o coaliție la nivel parlamentar și că, în opinia sa, PSD și PNL fac în acest moment o nouă structură asemănătoare celei numite „322”, precizând că nu exclude, în aceste condiții, ruperea coaliției până la alegeri
„Astăzi (n.r. – miercuri) a avut loc ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților, prima de după vacanța parlamentară, și am constatat ceea ce bănuiam, că nu mai există niciun fel de coaliție la nivel parlamentar. Este o dispută politică girată și guvernată de PSD care, împreună cu PNL, respinge orice propunem noi. Nu s-a respectat o cutumă și prevedere regulamentară în care Biroul Permanent al Camerei nu are rol de analiză, ci numai de dispecerat și de distribuire. O solicitare a grupului nostru către Comisia Juridică pentru a verifica și analiza comportamentul celor patru deputați din Comisia Udrea care s-au antepronunțat s-a transformat într-o respingere prin vot. În afară de PDL, celelalte partide au votat împotrivă, deci iarăși suntem singuri împotriva tuturor. Cei 322 s-au micșorat, dar s-au coalizat în aceeași structură”, a susținut, miercuri, la Galați, Mircea Toader, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat dacă ia în calcul varianta ruperii coaliției, reprezentantul democrat-liberalilor gălățeni a susținut că, în opinia sa, la nivelul Parlamentului, această coaliție nu mai funcționează.
„După părerea mea, coaliția nu mai funcționează astăzi și cel care are suportul coaliției este Parlamentul. Dacă în Parlament nu există un punct de vedere comun, agreat de ambele partide, ci este la voia întâmplării sau la sarcina politică a fiecărui deputat, nu mai există coaliție. Pentru mine, la nivelul Parlamentului coaliția este deja ruptă”, a spus Toader.
Deputatul a precizat că va iniția o discuție legată de relația cu PSD în cadrul ședinței Biroului permanent al PDL, care va avea loc la începutul săptămânii viitoare, spunând că nu se mai poate accepta situația în care colegii de la guvernare își servesc anumite interese politice fără să își asume vreo responsabilitate.
„Am să ridic această problemă în Biroul Permanent al PDL de luni. Dacă nu se corelează, nu are niciun sens. La Guvern se corelează, dar se corelează cum vor ei. Este un Guvern de tehnocrați, susținut de o altă majoritate, o majoritate ad-hoc în care noi suntem obligați să votăm fiindcă susținem Guvernul, iar ceilalți fac ce vor, în funcție de interesele lor. Să nu se înțeleagă că sunt pentru ruperea coaliției, sunt pentru intrarea în normalitate. Dacă nu se intră în normalitate, noi nu mai avem majoritate în Parlament și nu mai există coaliție”, a mai spus Toader.
Potrivit acestuia, pentru intrarea în normalitate ar trebui respectat protocolul semnat între partidele de la guvernare. În plus, întrebat dacă există și varianta ruperii coaliției până la data alegerilor prezidențiale, Toader a mai spus că „acum este posibil orice”.