Vremuri de altădată

Mircea Sandu vrea să reînvie Daciada



Mircea Sandu dorește ca în România să se organizeze mai multe competiții de amatori
Mircea Sandu dorește ca în România să se organizeze mai multe competiții de amatori

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor federației cu membrii afiliați, desfășurată la Câmpina, că FIFA și UEFA doresc separarea fotbalului de politic la nivel local, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„FIFA și UEFA au remis o circulară în care se cere separarea dintre politic și fotbal. Autoritățile locale sunt așteptate să sprijine în continuare investițiile și să asigure infrastructura, însă nu și activitatea de implicare în salarii, premii sau să dețină majoritatea în administrarea cluburilor. Problemele cluburilor trebuie să rămână în domeniul sportiv, fără amestecul politicului”, a precizat șeful FRF.
Sandu a mai spus că reformarea fotbalului românesc este imperios necesară. „Restructurarea va începe din 2011-2012 și va dura până în 2016-2017. Pentru Liga I va trebui și acordul LPF. Asociațiile județene trebuie să aibă un rol mai important, să crească numărul competițiilor. Englezii au 22 de competiții pe an, la nivel de amatori, în restul Europei sunt în medie opt-nouă, iar la noi, maxim trei. Fotbalul amator trebuie să fie la bază, ideal ar fi să ajungem la câteva sute de mii de legitimați în fotbalul mic. Important pentru mișcarea sportivă de la noi ar fi să reînvie spiritul Daciadei”, a explicat Sandu.
Președintele FRF a recunoscut că UEFA a declanșat o anchetă cu privire la trucarea a două jocuri din liga secundă română, dar a spus că va comenta acest aspect după finalizarea acțiunii.
Conducerea FRF, dezamăgită de unii patroni de club
Mircea Sandu a recunoscut că s-au făcut greșeli la licențiere, dând exemplul clubului Universitatea Craiova, care, în urmă cu doi ani, nu îndeplinea condițiile de a evolua în Liga I. „Dacă vrem să jucăm în Europa trebuie să respectăm niște reguli, dacă nu, rămânem să jucăm doar între noi”, a declarat președintele FRF.
La rândul său, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a spus că este dezamăgit de unii conducători de club: „Sunt mâhnit pentru că unele cluburi din ligile a II-a și a III-a pun interesul propriu deasupra celui național. Sunt câțiva conducători care au afacerea lor personală, dar asta nu trebuie să afecteze interesele unei echipe naționale în care federația investește. Noi facem eforturi pentru pregătirea loturilor de juniori, vrem să aducem cluburile mari aici, de unde ar avea de câștigat și acei conducători care nu-și văd decât interesul personal”.
Lupescu a anunțat că echipa națională va pleca în turneul din Cipru cu 30-31 de jucători, dintre care 15-16 fotbaliști care evoluează în țară: „Echipa va juca două meciuri, la 8 și la 9 februarie, după care jucătorii pot reveni la echipele lor”.
Referitor la jucătorul echipei AFC Fiorentina, Adrian Mutu, directorul general al FRF a declarat că el trebuie să își rezolve problemele la clubul său: „Este important ca el să joace. Trebuie să ajungă la o înțelegere cu clubul său, apoi să revină pe gazon, apoi vom vedea”.



Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”
Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”