Opinie

Mircea Sandu vrea mai puține echipe în Liga a II-a



Președintele Federației Române de Fotbal consideră că numărul echipelor din al doilea eșalon este prea mare și ar trebui redus numărul acestora. „Avem nevoie de infrastructură generală. Din punct de vedere economic, valoric, nu avem capacitatea de a avea 36 de echipe în Liga a II-a, trebuie mai puține serii și mai bine structurate, la ligile inferioare. Jean Pădureanu a susținut mereu varianta cu 18 echipe în Liga I, argumentul fiind că de fiecare dată ne-am calificat la turneele finale în acest sistem. Acum trei ani am schimbat și ne-am calificat la CE 2008”, a spus Mircea Sandu, la festivitatea de omologare și inaugurare a lucrărilor de modernizare și consolidare efectuate la Stadionul Municipal Gloria, din Bistrița. Salarii exagerate în Liga I Conducătorul federației de fotbal a adăugat că salariile din Liga I sunt exagerate. „Salariile au luat-o razna. E exagerat ca acestea să fie mai mult de 70 la sută din buget. Sunt exagerate salariile de 600.000 de euro. Nu putem încălca legea europeană, trebuie să existe un acord tacit, iar la noi salariile trebuie să fie maximum 300.000 de euro. Dacă vor accepta jucătorii reducerea salariilor? Decât să mori de foame, mai bine mănânci mai puțin. Aceasta a fost și ideea lui Blater. Cluburile trebuie să preia ideea, să găsească soluții. Nu cred că în România un antrenor poate avea mai mult de 500.000. Pe Pițurcă l-am ținut cu 250.000, și era selecționerul naționalei, trei ani de zile, apoi și-a arătat valoarea și i s-a mărit. Când văd însă antrenori precum Peseiro, cu milioane, mi se pare exagerat”, a afirmat Mircea Sandu.



Recomandări