Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, ieri, la Satu Mare, că ia în calcul desființarea sau comasarea unor agenții pe care instituția le are în subordine, precizând că există în lucru un proiect în acest sens.
„Ministerul Sănătății are nouă agenții în subordine. Sunt unele instituții pe care le-aș vedea în subordinea altor ministere. De exemplu, Institutul Național de Medicină Sportivă l-aș vedea la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Sunt alte instituții care ar putea fi desființate sau comasate”, a declarat ministrul Cseke Attila.
El a spus că există un proiect în acest sens, în lucru, adăugând că un alt proiect vizează restructurarea Ministerului Sănătății, fără a oferi detalii.
Cseke a reiterat faptul că toate spitalele din țară vor trebui să reducă, până la 1 ianuarie 2011, procentul de cheltuieli salariale până la maxim 70%.
Ministrul Sănătății a participat, luni, la Satu Mare, la semnarea protocolului prin care Consiliul Județean a preluat cele cinci spitale din județ.
Președintele Traian Băsescu a acordat, duminică seară, Guvernului, un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate și a programului de restructurare să-și dovedească eficiența, au declarat surse participante la întâlnirea Băsescu-PDL, de la Snagov.
Potrivit surselor citate, Guvernul trebuie să desființeze agențiile care nu au corespondent în UE.