Luni încep discuțiile cu sindicatele din ordine publică și sănătate privind legea salarizării unitare, salariile de până la 4.000 lei urmând a fi dublate, iar cele care depășesc acest prag vor fi majorate cu 45 %, a anunțat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, citat de Mediafax.”Suntem în discuții pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuții vor fi sindicatele din ordinea publică și din sănătate. (…) Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la postul de televiziune România TV.Ministrul Muncii nu își dorește niciun fel de modificare la proiectul legii salarizării, deși sindicaliștii au anunțat că vor anumite modificări, dar a spus că ministerul este deschis pentru dezbateri pe această temă. Întrebată când va ajunge în Parlament legea salarizării unitare, Olguța Vasilescu a declarat că mai întâi trebuie purtate discuții cu sindicatele, deci nu poate spune o dată exactă, dar legea va trebui adoptată până la data de 1 iulie 2017.





