Ministrul Funeriu promite că va semna câte un protocol cu fiecare federație a studenților



Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, marți, la finalul întâlnirii cu reprezentanții studenților, că va semna, în zilele următoare, câte un protocol cu fiecare dintre cele trei federații ale acestora.
Ministrul a spus ca Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a ridicat problema burselor și a taberelor, dar că aceștia erau dezinformați cu privire la fondurile necesare pentru acestea. Potrivit ministrului, studenții au înțeles că nu vor fi probleme cu plățile. Referitor la Legea educației, Funeriu a arătat că au fost discutate trei aspecte care îi privesc în mod direct pe studenți.
Unul dintre ele se referă la faptul că studenții trebuie să facă parte cu drepturi depline din comunitățile academice. De asemenea, a fost discutată și opțiunea de a acorda credite transferabile celor care desfășoară activități de voluntariat în facultate.
Studenții urmează sa discute cu reprezentanții Ministerului Educației referitor la posibilitatea de a se pune la punct un sistem de credite financiare și burse.
De asemenea, Funeriu a apreciat că studenții trebuie să reprezinte 25 la sută din structurile de conducere din universități, ceea ce înseamnă drepturi, dar și obligații din partea acestora.
Ministrul Educației s-a întâlnit în cursul dimineații, cu reprezentanți ai UNSR, ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și ai Uniunii Studenților din România.
Toți s-au declarat mulțumiți de rezultatul discuțiilor, UNSR anunțând că va suspenda protestele anunțate pentru maxim o săptămână, până la semnarea protocolului privind revendicările lor de către ministrul Educației.
Președintele USR, Andrei Botez, a spus după întâlnire, că are încrede în promisunile ministrului, dar și că acesta s-a arătat dispus să-i sprijine în lupta împotriva corupției din universități.
Discuțiile au fost inițiate după ce studenții și-au exprimat nemulțumirea față de burse, bugetul pentru tabere, și pentru că nu au fost consultați privind Legea educației.
UNSR a pichetat, luni, Ministerul Educației și anunța că acțiunile se vor extinde în alte centre universitare dacă în urma discuțiilor de marți nu li se rezolvă cererile.