Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, s-a întâlnit ieri la Suceava cu toți inspectorii școlari generali din țară. Ministrul a participat la reuniunea cu inspectorii școlari însoțit de ministrul secretar de stat Oana Badea, iar întâlnirea s-a axat pe discuții legate de recentele examene naționale, respectiv evaluarea națională, bacalaureatul și titularizarea, precum și pe discuții legate de începerea noului an școlar și asigurarea unui corp didactic calificat.
„Sunt adeptul exigenței și nu o voi scădea”, a spus ministrul Funeriu, care a mai precizat că exclude posibilitatea ca la începutul anului școlar viitor să existe unități de învățământ fără personal didactic calificat.
Pentru a asigura calitatea și la suplinire, ministrul Daniel Funeriu a spus că „examenul de suplinire de pe 4 august se va susține exact ca cel de titularizare, va fi examen național”.
Mai exact, subiectele pentru concursul de ocupare a posturilor de suplinitori vor fi elaborate la nivel național, iar dascălii care doresc să ocupe o asemenea catedră vor trece printr-o testare riguroasă și, ca și la titularizare, vor fi supravegheați cu camere video.
Funeriu a mai spus ieri, la Suceava, că „anul școlar va începe cu o față nouă, se vor lua măsuri pentru combaterea absenteismului printre elevi”.
Referitor la combaterea absenteismului, secretarul de stat Oana Badea a spus că „se discută introducerea în școli a unui sistem care să înregistreze ora la care a intrat elevul și ora la care iese, astfel încât se va ști exact cine nu a venit și cine a intrat”. Potrivit Oanei Badea, sistemul are rolul de combatere a absenteismului, dar oferă și siguranță elevilor.
Dezbateri
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, s-a întâlnit la Suceava cu toți inspectorii școlari din țară






