Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David și omologul său bulgar, Rumen Petkov, au semnat, vineri, Declarația Comună de pregătire pentru aderarea la Spațiul Schengen, în anul 2011.
Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David și omologul său bulgar, Rumen Petkov, au semnat, vineri, Declarația Comună de pregătire pentru aderarea la Spațiul Schengen, în anul 2011.
Evenimentul a avut cu ocazia reuniunii Consiliului JAI din Slovenia, în prezența comisarului european pentru justiție și afaceri interne, Franco Frattini și a ministrului de interne sloven, Dragutin Mate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, din punctul de vedere al României există un calendar al aderării la Spațiul Schengen care cuprinde termene clare și proiecte ce vor asigura îndeplinirea condițiilor necesare atingerii acestui obiectiv până la sfârșitul lui 2010 – începutul 2011, finanțarea proiectelor urmând să se facă din fonduri de la Guvern, cu fonduri PHARE și din facilitatea Schenghen.
Printre avantajele aderării Romaniei la Spațiul Schenghen se numără asigurarea libertății depline de circulație a cetățenilor români în interiorul acestui spațiu prin eliminarea totală a frontierelor și libera circulație a forței de muncă.
De asemenea, se crează premisele unei mai bune preveniri și combateri a criminalității, putând totodată a fi folosite pârghii mai eficiente de gestionare a migrației controlate si de combatere a migrației ilegale.
Printre condițiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la Spațiul Schengen se numără securizarea frontierelor externe, conform standardelor Schenghen, realizarea Sistemului Informatic Schenghen care asigură legătura directă cu bazele de date ale Uniunii Europene (în acest sens este necesară constituirea structurii informatice a bazei de date și conectarea ei la cea a Uniunii Europene) și crearea condițiilor pentru integrarea în sistemul european comun de vize, ceea ce presupune dotarea ambasadelor sau a consulatelor României din acest spațiu la standarde Schenghen și realizarea condițiilor necesare pentru cooperarea polițieneasca și judiciară.