Reprezentanții organizațiile de tineret, studenți și femei din PDL s-au strâns, săptămâna aceasta, timp de cinci zile, la malul mării, în Costinești, pentru a asculta sfaturile liderilor privind strategia de luptă, în campania, împotriva „dușmanului” numărul unu, PSD.
Dacă anul trecut Școala de vară a tinerilor PDL se desfășura într-o atmosferă mult mai calmă și doar cu unele restricții privind „socializarea” cu tinerii liberali care își țineau Școala vis-a-vis de a lor, anul acesta, atmosfera de pe scena politică s-a transferat și în atmosfera acțiunii estivale a PDL.
Școala de vară a debutat la Complexul „Vox Maris” din Costinești, sub auspiciul „zvonurilor” privind ruperea coaliției, la câteva ore după încheierea unei ședințe de Guvern care ținuse până după miezul-nopții, la București, și despre care nu se știau multe detalii.
Lideri importanți ai partidului, miniștrii Vasile Blaga și Adriean Videanu, au descins pe malul mării cu un mesaj clar și concis către partenerii „adversari” la guvernare: „Fie susțineți Guvernul și asumarea răspunderii pe legile reformei, fie plecați!”. Mesajul a fost preluat cu entuziasm de militanții partidului, nemulțumiți, cu toții, de relația cu PSD la nivel local.
Discursurile au fost serioase, la obiect, având în prim-plan relația cu PSD-ul, principalul contracandidat al PDL la alegerile prezidențiale care . Despre PNL, mesaje încurajatoare: „Crin Antonescu nu are puterea să se bată cu noi în alegerie prezidențiale, nu are nicio șansă în fața candidatului nostru”.
Cea de-a doua zi a Școlii de Vară, joi, a adus și cele mai savurate discursuri, protagoniștii fiind miniștrii Radu Berceanu și Elena Udrea. Atacurile „subtile” dar în același timp penetrante ale celor doi lideri carismatici au fost pe placul audienței, fiind însoțite de aplauze.
După-amiaza a fost rândul premierului Boc să își țină discursul în fața membrilor de partid, un mesaj tehnic, pe marginea pachetului de legi privind reforma din educație, descentralizare, justiție. Mesajul politic s-a lăsat așteptat, singura apreciere a primului-ministrul vis-a-vis de contextul politic referindu-se la „trecerea asumării răspunderii Executivului în Parlament”.
Cea de-a treia zi a Școlii de Vară, sâmbătă, a fost probabil cea mai tensionată, în condițiile așteptărilor privind participarea la acțiunea de partid a președintelui Traian Băsescu, deși semnale precum neconfirmarea din partea Cotroceniului a acceptării invitației și lipsa în zonă a SPP-ului scădea speranțele tuturor.
Militanții PDl au găsit și explicații privind absența, pentru prima dată în ultimii ani, a președintelui la acțiunea de partid: apropierea campaniei electorale, scandalul din coaliție, acțiunile privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Supărarea a mai fost stinsă și de meciul de fotbal România-Franța, democrat-liberalii urmărind, la terase sau în complex, cu emoție, evoluția tricolorilor români.
Ultima zi a Școlii de Vară a fost rezervată unor teme importante, de doctrină, discurs politic în campanie dar și justiție, dezbătute pe larg de strategul Valeriu Stoica, de europarlamentarii Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu.
Atmosfera a fost tulburată pentru scurt timp de un tânăr PDL-ist din Sibiu care, declârându-se un „politolog” a cerut mai multe dezbateri pe teme serioase, ideologice și mai puțin pe tema bătăliei cu PSD-ul.
El a fost pus la punct de fosta deputată Anca Constantinescu, care l-a întrebat, scurt, cine este președintele organizației PDL din Sibiu.
Conflictul a fost mediat imediat de președinta Organizației de Femei, Sulfina Barbu.
Într-o atmosferă deja tomnatică, dată de ploaia monotonă, democrat-liberalii au încheiat acțiunea de socializare, nu înainte ca Sulfina Barbu să le transmită că au pregătite materiale cu toate discursurile și temele prezentate, care trebuie transmise mai departe, în organizații.