Spații disponibile

Mii de metri pătrați stau neutilizați la Centrul Economic Bucovina

Câteva mii de metri pătrați de spații de producție sau expoziționale stau neutilizate la Centrul Economic Bucovina, complex care se află în proprietatea Consiliului Județean Suceava. Construcția acestui centru a fost realizată din fonduri europene în perioada în care administrația județeană era condusă de fostul lider PSD Suceava Gavril Mîrza, investiție având ca principală destinație oferirea de spații de producție și pentru expoziție oamenilor de afaceri.
Aflat în apropierea Aeroportului Ștefan cel Mare Suceava, Centrul Economic Bucovina nu pare însă să fie atrăgător pentru agenții economici, în ciuda prețurilor de închiriere extrem de scăzute. O altă problemă o reprezintă și acoperirea cheltuielilor de întreținere.
Potrivit unei situații prezentate de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu, cheltuielile medii lunare pentru întreținerea Centrului sunt de aproximativ 7.000 de lei. Suma este cu puțin mai mică decât veniturile care se obțin din închirierea unor spații aflate în trei hale industriale ale Centrului Economic, în sumă de 8.000 de lei pe lună.
Spații disponibile în cinci hale industriale
Daniel Cadariu a precizat că Centrul Economic Bucovina Dispune de opt hale industriale, fiecare în suprafață de 523 de metri pătrați, care au fost construite cu destinația de spații pentru mică producție și un pavilion numit „incubator de afaceri” în care sunt spații pentru birouri sau săli de conferințe. Centrul mai dispune de un pavilion expozițional în care există mai multe spații care pot fi utilizate pentru expoziții, săli de conferințe sau pentru cursuri și instruiri.
Cadariu a declarat că pentru închiriere se percepe un tarif de 5 lei/mp/lună pentru spațiile utilizate pentru producție, servicii și/sau depozitare; 9 lei/mp/lună pentru spațiile destinate birourilor; 1 leu/mp/lună pentru spațiile destinate depozitării bunurilor pentru expoziții și vânzare în incinte exterioare; 86 de lei/zi/sală pentru închirierea sălilor de conferințe pentru instruiri sau cursuri. Prețul pentru închirierea sălilor de conferințe se diminuează cu 50% pe zi pentru perioade ce depășesc trei zile.
De asemenea, pentru închirierea spațiilor expoziționale se percepe un tarif de 6,7 lei/mp/zi în incintele interioare și de 0,5 lei/mp/zi pentru incintele exterioare. Nu în ultimul rând, pentru închirierea spațiului destinat restaurantului se percepe un tarif de 193 lei/zi, iar pentru perioadele ce depășesc cinci zile prețul va fi de 83 lei/zi.
Potrivit datelor prezentate de Daniel Cadariu, în momentul de față sunt închiriate spații în trei hale industriale. În aceste condiții, agenții economici au la dispoziție în vederea închirierii cinci hale, precum și spații separate în alte două, iar în incubatorul de afaceri cinci spații pentru amenajarea de birouri.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Primele concluzii ale echipei de cercetare privind incendiul de la sala de forță de la ultimul etaj de la Bucovina

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu