Șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, își exprimă rezervele față de modul în care Inspectoratul General al Poliției (IGP) a informat publicul vizavi de controalele efectuate săptămâna trecută referitoare la aplicarea regimului silvic pe raza județului, controale coordonate de la nivel central. Mihețiu a arătat că, în comunicatul remis de IGP, se specifică faptul că un șef de ocol silvic, un șef de district și un pădurar s-au ales cu dosare penale fără să se precizeze că cei trei sunt angajați la un ocol silvic privat și nu la o structură a Direcției Silvice. Această omisiune, a subliniat Mihețiu, induce ideea că personalul silvic aparține Direcției Silvice și aduce atingere imaginii instituției pe care o conduce. „Având în vedere comunicatul pe care l-au transmis presei vizavi de bilanțul acestei acțiuni, ar fi fost de dorit ca în acel comunicat să se precizeze explicit că personalul silvic, respectiv un șef de ocol, un șef de district și un pădurar cărora li s-au întocmit dosare penale pentru infracțiuni silvice, nu sunt încadrați al Direcția Silvică Suceava. M-am interesat și nu este vorba de personal de la noi, ci este vorba de angajați ai unui ocol silvic privat pe care nu am să-l nominalizez. În ceea mai mare parte, aplicarea regimului silvic în județ revine Direcției Silvice și eu țin în mod deosebit ca imaginea activității noastre să nu fie afectate de aceste omisiuni. Mă tem că omisiunea asta este de o gravitate deosebită, să nu zici că de fapt cei trei sunt de la un ocol silvic privat pentru că oamenii se gândesc automat la Direcția Silvică. Dacă e vorba de o omisiune, mi se pare extrem de grav, dar dacă e altceva mi se pare mult mai grav”, a spus Mihețiu. El a adăugat că din cadrul general al ultimei acțiuni nu au lipsit verificările de natură tehnică, pe care le apreciază ca fiind „ foarte pertinente, întrucât am avut echipe de la RNP, cu oameni cu experiență și cu imagine bună privind activitatea la nivel național”.