Mihai Drișcu, „zbor reluat spre veșnicie”

Colocviul „Mihai Drișcu”, organizat la sfârșitul săptămânii trecute de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Teatrul de Bibliotecă (care poartă numele celui în scrierile căruia își are originea acest concept, care s-a materializat sub cupola spirituală a instituției sucevene de carte) în Sala de Artă „Elena Greculesi”, a readus în memoria colectivă a locuitorilor urbei numele, din păcate căzut nemeritat într-un con de umbră, celui despre care fostul său coleg de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, istoricul și criticul de artă Gheorghe Vida, actualul director al Institutului pentru Istoria Artei al Academiei Române, spunea că a fost „cel mai bun cunoscător al artei contemporane de la noi, din ultima jumătate de secol”. Manifestarea cu caracter omagial, prilejuită de împlinirea a șase decenii de la nașterea celui caracterizat ca fiind un intelectual cu o „inteligență androgină”, care afirma despre el, cu fină autoironie (ca purtător din adolescență de ochelari), că vede lucrurile „impresionist”, cu un contur neclar dar aureolat de lumină, și care, în continua-i sete de cunoaștere, susținea, în anii de deplină maturitate, că făcea „plajă la Biblioteca Academiei”, a reunit într-un cadru de inedită etalare plastică a unor lucrări din adolescență (crochiuri, schițe de portret, laviuri, acuarele și uleiuri, exerciții artistice rămase în colecția familiei) câțiva dintre cei care i-au fost aproape, i-au fost colegi, l-au cunoscut personal sau prin exegezele sale critice din publicațiile culturale (Mihai Drișcu a fost unul din redactorii prestigioasei reviste „Arta”, unde a publicat alături de Ion Frunzetti, Theodor Redlow, Andrei Pleșu…). Colocviul a constituit totodată prilejul lansării volumului „Oglindă cu memorie”, lucrare editată sub egida Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, care cuprinde, alături de file de jurnal adolescentin (din anii 1960-1963), și textul povestirii „Al doilea sfârșit al Atlantidei”, text scris în anul 1962 pentru concursul organizat de „Colecția de povestiri științifico-fantastice” (una din cele mai regretabile dispariții editoriale care a înflăcărat imaginația unei întregi generații, povestiri care apăreau în broșuri cu prețul simbolic de…1 leu). Volumul, care reprezintă materializarea unui proiect al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, realizat din inițiativa Paulei Tudose, șef de secție la biblioteca suceveană, care, împreună cu scriitorul Constantin Severin, s-a aflat și la originea constituirii Teatrului de Bibliotecă „Mihai Drișcu”, reprezintă, așa cum a subliniat prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, ”unul din cele mai omenești și mai delicate gesturi de altruism” făcut de „oamenii cărții” sucevene. „Un zbor reluat spre veșnicie” pentru Mihai Drișcu, al cărui nume risca să se piardă în uitare, un zbor cu „aripile” deschise de Constantin Severin, care s-a ocupat de întreaga documentare (pornind de la amintirile, documentele și manuscrisele puse la dispoziție de Gabriela Drișcu, cumnata celui omagiat) și s-a îngrijit de editarea cărții pe care a îmbogățit-o cu o consistentă postfață intitulată „Mihai Drișcu, un dresor al Destinului”. Destinul unui bucovinean cu un spirit renascentist, „al cărui sine – așa cum scrie Constantin Severin – a devenit atemporal, dar Timpul nu va înceta niciodată să-l iubească”.