Existând, timp de „o viață întreagă, în templul de lumină al școlii”, cum inspirat formulează, în calitate de prefațator, istoricul Mihai Iacobescu, soții Mihai și Maria Bocancea din Părhăuți își pecetluiesc vocația indiscutabilă de inițiatori printr-o nouă carte mărturisitoare, „Sacru, tradiții și folclor din comuna Todirești – Suceava”, apărută la Editura „George Tofan” din Suceava, în 2010, o carte care consacră o operă și, implicit, o tulburătoare poveste de dragoste, antecedentele lor editoriale, chiar dacă nu poartă întotdeauna ambele semnături, fiind repere spirituale inconfundabile: „Părhăuți. Monografie geografică cu elemente de istorie” (Augusta, 2001), „Pe urmele Regimentului 3 Grăniceri. De la Mălini la Vatra Dornei. Texte. Mărturii. Documente” (Suceava, 2005), „Școala din Părhăuți. O sută de ani de cultură și educație” (George Tofan, 2008).
Toate aceste cărți sunt, din punctul meu de vedere, extrem de importante, pentru că tezaurizează și memorie, dar și notorietăți ale vremii noastre, notorietățile fiind, în fond, devieri, dar asumate cu entuziasm și, totodată, cu indiferență de o anumită epocă.
Toate aceste cărți fixează și în memoria vremurilor care vor veni o anumită geografie spirituală, cu specificități temporale, sociale și culturale (nu și istorice, pentru că, din păcate, Lucian Blaga încă mai are dreptate, spiritualitatea românească, în general, încă staționând în matricea stilistică preistorică sau, cum ar spune Rene Guenon, în tradiția primordială, chiar dacă o tot învălmășește și tulbură cu tradiții creștine și laice).
„O monografie spirituală a unei comunități”
Deși au premeditat doar o culegere de folclor todireștean contemporan, cartea profesorilor Mihai și Maria Bocancea este, cum susține și universitarul Ion Popescu-Sireteanu, „o monografie spirituală a unei comunități”, o ladă obștească, în care zestrea este așezată și în ordine, dar și în talmeș-balmeș, dezordinea fiind dată de exaltata folcloristică românească, de consacrarea unor neadevăruri „științifice” în dubla epocă a minciunii, cea a străjerismului și cea a comunismului.
În realitate, nu există o creație populară, creația presupunând și ezoteric, și inițiere, deci exact ceea ce lipsește poporului, care doar conservă și degenerează, prin uitare și reinventare, ceea ce i-a fost dat prin datină. Iar datina are trei paliere ale tradiției, cea primordială, cea creștină și cea laică, dar prin laic iarăși nu trebuie să înțelegem spirit obștesc, ci spirit individual asumat de obște (cum s-a întâmplat, de pildă, cu „Cântecul lui Iancu”, scris de Iraclie Porumbescu, dar asumat de ardeleni, sau cu „Cântă cucu-n Bucovina”, scris de Constantin Mandicevschi, dar pe cale de a fi asimilat și de Ardeal, și de Bucovina).
În literatura română de specialitate încă nu s-a purtat o dezbatere onestă despre spiritualitatea rurală românească și despre funcțiile ei de conservare și de degenerare, pentru că, exceptându-l pe Grigore Leșe, ne lipsesc inteligențele nedogmatice, ne lipsesc filosofii culturii care să aibă habar și de scrierile românești (Dimitrie Cantemir, Nicolae Densușianu, Vasile Lovinescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade etc.), și de cele străine (Arthur Edward Waite, Luc Benoist, A. Preau, W. F. Jackson Knight, Ananda K. Coomaraswamy, Rene Guenon etc.), care iau în dezbatere moștenirile de sacralitate prin ceea ce numim, impropriu, folclor, confundând subconștientul cu inițierea.
Datorită acestei sărăcii culturale românești (vânătorii de doctorate în folcloristică nu sunt filosofi ai culturii, ci niște răspândaci de falsuri gomoase), și cărturarul ruralității românești are de suferit, în eforturile sale superbe de a lăsa semne ale trecerii sale prin lume.
Memoria obștii todireștene
Din fericire, profesorii Mihai și Maria Bocancea, cărturari exponențiali ai ruralității bucovinene, care amintesc de luminătorii de neam din vechime, nu încearcă să separe apele de uscat, ci doar consemnează ceea ce se conservă și degenerează în comuna lor și în timpul lor, iar simbolistica sacră pe care o menționează, chiar dacă e eronată din perspectiva filosofiei culturii, este corectă și adevărată din perspectivă obștească, temporal-obștească.
Și, astfel, izbutesc o cronică impresionantă, în care obștenii, fiecare individualizat și prin nume, și prin fotografii, și prin relatarea obiceiului, încă mai păstrează, cu un anumit eroism spiritual, ceea ce „au apucat” și cum „au apucat”, vestigiile amestecate ale celor trei nivele de tradiție supraviețuind și fiind puse în lumină ca atare.
De asta salut, cu mult respect, noua carte a profesorilor Bocancea.
Mihai Bocancea, Maria Bocancea: „Sacru, tradiții și folclor din comuna Todirești – Suceava”
