Ministerul Finanțelor Publice (MFP) consideră că declarațiile președintelui PNL Crin Antonescu privind ințenția Guvernului de a desființa cota unică și de a dubla taxele locale sunt pe moment doar speculații politice, dar nu neagă explicit că ar putea fi adoptate astfel de măsuri.
„Singurul document oficial referitor la măsurile pe care le va lua Guvernul în perioada următoare va fi scrisoarea de intenție pe care Ministerul Finanțelor Publice o va remite Fondului Monetar Internațional, după încheierea discuțiilor tehnice cu reprezentanții misiunii de evaluare. Toate anunțurile și declarațiile din acest moment sunt doar speculații politice”, precizează MFP într-un comunicat remis MEDIAFAX, ca răspuns la declarațiile lui Crin Antonescu și la informațiile privind existența unui document oficial care prevede majorarea altor taxe.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Guvernul are intenția de a desființa cota unică de impozitare introducând un impozit lunar de 25% asupra veniturilor de peste 4.000 de lei, de a majora impozitul pe profit la 25% și de a dubla valoarea taxelor și impozitelor locale.
Antonescu a prezentat jurnaliștilor un document de lucru privind modificarea Codului Fiscal pe care l-a atribuit Ministerului Finanțelor Publice.
„PNL ia act cu stupoare și indignare de intenția Guvernului Boc-Udrea privind desființarea cotei unice de impozitare, majorarea impozitului pe profit și dublarea valorii taxelor și impozitelor locale. Potrivit unui document de lucru al Ministerului Finanțelor, actualul Executiv are în vedere modificarea articolului 57 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, majorând la 25% impozitul lunar asupra veniturilor ce depășesc 4.000 de lei, modificarea articolului 17 din aceeași lege pentru a aduce impozitul pe profit la 25% și modificarea articolelor 251, 258 și 263 prin care practic se dublează cuantumul taxelor și impozitelor locale, cu obligarea contribuabililor de a plăti aceste sume în cursului anului 2010”, a spus Antonescu, citind textul rezoluției.
El a menționat că PNL are datoria să aducă la cunoștința opiniei publice din România „preparativele Cabinetului Boc-Udrea de împovărare fiscală a românilor, preparative denunțate săptămâna trecută inclusiv de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu”.
În plus, Antonescu a menționat că PNL „califică o astemenea inițiativă a Guvernului Boc-Udrea drept o tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societății românești: clasa mijlocie”.