Teodor Meleșcanu participă astăzi la Conferința miniștrilor de Justiție francofoni de la Paris, unde statele membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei vor semna o Declarație privind îmbunătățirea sistemelor judiciare din țările pe care le reprezintă.
În cadrul celei de a IV-a Reuniuni, organizată sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei, se vor supune dezbaterii două teme majore, de actualitate în spațiul țărilor francofone, precum „dreptul și reglementarea relațiilor economice dintre statele membre”, respectiv „dezvoltarea Justiției în scopul întăririi capacităților instituționale ale statului”, informează, miercuri, Biroul de presă al Ministerului Justiției.
Grupând 55 de state membre și 13 cu statut de observator, din cinci continente, Organizația Internațională a Francofoniei își propune să ducă o politică activă în favoarea păcii, democrației și a drepturilor omului, în acord cu misiunile definite la summit-urile Francofoniei, precizează sursa citată.
Potrivit acesteia, la conferința miniștrilor francofoni ai justiției se va supune semnării și adoptării o declarație „cuprinzând o serie de elemente și angajamente esențiale pentru îmbunătățirea sistemele judiciare din statele membre”.