Meleșcanu nu are de gând să demisioneze de la MAp



Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu a declarat, ieri, după ședința CSAT, întrebat dacă va demisiona de la șefia Ministerului Apărării, pentru portofoliul de la Justiție, că el nu a demisionat nicodată de niciunde.
La finalul ședinței CSAT, premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost întrebat de jurnaliști dacă a citit motivarea publicată de Curtea Constituțională, dacă dorește să o comenteze și dacă subiectul propunerilor pentru șefia MJ și a MAp a fost discutat la Cotroceni, însă nu a dorit să răspundă.
Meleșcanu a răspuns întrebărilor ziariștilor, precizând că el nu a citit motivarea și că subiectul nu a fost discutat la Cotroceni.
Ministrul Apărării a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu știe dacă va mai deține portofoliul până la summit-ul NATO din aprilie de la București.
El a mai fost întrebat dacă va demisiona de la șefia MAp pentru a deveni ministru al Justiției.
„Nu vă faceți probleme, că nu mi-am dat niciodată demisia de niciunde”, a răspuns Meleșcanu.