Medicii vor prescrie medicamente compensate și gratuite pe denumirea comercială, dar în situații speciale, asumate de doctor, farmacistul va avea posibilitatea substituției acestuia cu un alt produs, fără să afecteze sănătatea pacientului.
Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, a declarat, ieri, că au fost primite mai multe sugestii pentru modificarea proiectului privind Contractul cadru pe 2008, legat de prescrierea medicamentelor compensate și gratuite.
„În urma discuțiilor, am rămas la ideea că medicul este răspunzător pentru medicația pe care o prescrie bolnavilor. Așa că, medicii vor trece pe rețetă denumirea comercială a medicamentului, adică numele produsului, așa cum apare el în farmacii. În schimb, în anumite situații, farmacistul va putea face substituția generică, adică îi va putea da bolnavului un alt medicament decât cel prescris, dar care să aibă același preț cu cel pe care îl decontează CNAS și fără să fie afectată sănătatea bolnavilor”, a mai spus ministrul Sănătății.
În schimb, plafonul privind prescrierile ar putea rămâne în continuare la farmacii, deși inițial proiectul privind Contractul cadru pe 2008 prevedea trecerea acestuia la medici așa cum a fost până în 2004, când a fost schimbat de ministrul de atunci al Sănătății, profesorul Mircea Cinteză.