MECTS: Noul tip de bacalaureat, în vigoare din 2012, iar cel privind admiterea la liceu din 2013



Legea educației va intra în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, dar noua formă de bacalureat se va desfășura din 2012, în timp ce trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și noul tip de admitere în liceu se vor aplica din 2013, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al MECTS.
Potrivit proiectului de lege al Educației aprobat, luni, de Guvern, actul normativ ar urma să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, când se vor abroga Legea 84?1995 a învățământului, republicată, Legea 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, precum și orice alte dispoziții contrare.
„Prin excepție de la prevederile de mai sus, măsura introducerii clasei a IX-a în învățământul gimnazial intră în vigoare începând cu anul 2013, examenul de bacalaureat se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu anul 2012, iar admiterea la liceu se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu anul 2013”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Melania Vergu.
De asemenea, alegerea rectorului și a structurilor de conducere din instituțiile de învățământ superior se va desfășura conform noii legi din 2012, iar procedurile pentru conferirea titlurilor didactice în învățământul superior se vor aplica începând cu anul 2011.
În termen de 12 luni de la publicarea Legii Educației în Monitorul Oficial, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elaborează metodologiile, regulamentele și celelalte acte normative care decurg din aplicarea acestui act normativ și stabilește măsurile tranzitorii de aplicare acesteia.
Pe de altă parte, terenurile și clădirile aferente unităților de învățământ liceal trec din domeniul public local în domeniul public județean, respectiv al municipiului București, până la 1 septembrie 2011, iar predarea-preluarea se va face pe bază de protocol încheiat în conformitate cu prevederile legale.
Totodată, de la data intrării în vigoare a Legii Educației, tot personalul didactic calificat, titular, devine titular al unității de învățământ cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Doctoranzii care au fost admiși la studiile doctorale înainte de intrarea în vigoare a legii își vor finaliza aceste studii conform prevederilor legale în vigoare la data admiterii lor.
Tot după momentul intrării în vigoare a acestei legi, instituțiile de învățământ superior cu activități de predare în limba minorităților naționale vor avea statut de universități multiculturale. Este vorba despre Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (în limbile română, maghiară și germană), Universitatea de Medicină și Farmaceutică din Târgu Mureș (în limbile română și maghiară), Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș (în limbile română și maghiară).
Totodată, senatele universitare sunt obligate ca, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, să definitiveze noua Cartă, regulamentele și metodologiile de organizare și funcționare a universităților, confor noilor prevederi. La finalizarea actualului mandat, organele de conducere noi ale universităților se vor stabili în baza legii noi, conform dispozițiilor finale ale actului normativ aprobat luni de Guvern.