Echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava va începe returul de campionat în compania celor de la Dinamo București cu șase ore mai târziu decât era programat, mai exact sâmbătă de la orele 17.00. După ce în urmă cu câteva săptămâni sucevenii au solicitat jucarea acestui meci cu o săptămână mai devreme din cauza meciurilor din Challenge Cup, zilele trecute a venit rândul celor de la Dinamo să solicite decalarea meciului de la LPS Suceava cu șase ore, de la orele 11.00 la 17.00. Oficialii bucureșteni au dorit schimbarea orei pe un motiv întemeiat, deoarece vineri vor participa la înmormântarea fostului lor coleg de echipă, Marian Cozma, sportiv omorât zilele trecute în Ungaria. În acest sens, oficialii Universității și ai Liceului cu Program Sportiv din Suceava au amenajat un colț special la sala de sport a liceului, în care pot veni toți cei care vor să aprindă o lumânare sau să-i aducă un ultim omagiu fostului handbalist al naționalei României.
Handbal
Meciul cu Dinamo se va juca de la orele 17.00






